Au fost prelungite vizele tuturor străinilor aflați legal în Israel

  • 09 Octombrie 2023 10:16
Au fost prelungite vizele tuturor străinilor aflați legal în Israel

Ambasada Republicii Moldova în Israel anunță că, în legătură cu situația de securitate din Israel, Autoritatea pentru Populație și Migrație a prelungit vizele actuale tuturor străinilor aflați legal în Israel, ale căror vize expiră luna viitoare. Inclusiv pentru lucrătorii străini. Informațiile sunt prezentate în contextul în care Guvernul Statului Israel a anunțat duminică, 8 octombrie, oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său, transmite IPN.

Vizele au fost prelungite până pe 9 noiembrie 2023. După această perioadă, dacă nu se va oferi o notificare ulterioară, prelungirea vizei trebuie efectuată în conformitate cu procedurile normale.

De asemenea, Ambasada Republicii Moldova în Israel informează că Aeroportul Ben Gurion funcționează în regim obișnuit. Unele curse avia au fost anulate, însă alte curse regulate continuă să opereze pe direcția Chișinău sau cea mai apropiată direcție – București.

„În prezent nu se organizează curse de evacuare pe motiv că există curse regulate. Dacă vă aflați într-o situație de dificultate sau excepțională de urgență și doar în cazuri de urgență vă rugăm să apelați la numărul: 0527789772. În cazul unor solicitări de ordin consular obișnuit utilizați contactele Ambasada Republicii Moldova în Israel/שגרירות רפובליקת מולדובה בישראל, inclusiv: [email protected]”, menționează misiunea diplomatică.

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a precizat că până sâmbătă seara nu au existat informații despre cetățeni ai Republicii Moldova care ar fi fost luați prizonieri sau ar fi printre victime. Pentru orice întrebări sau asistență, cetățenii moldoveni pot contacta Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului. Informații de contact: pagina web: https://israel.mfa.gov.md/, email: [email protected], telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7. La fel pot contacta Centrul de Apel MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova: +373 22 188 000 – pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare sau mail: [email protected].

În Israel a fost declarată stare de război după ce gruparea islamică palestiniană Hamas a lansat sâmbătă dimineața peste 5 mii de rachete din Fâșia Gaza, iar luptătorii săi au trecut granițele. Numărul morților nu este clar, dar presa străină scrie că acesta este de câteva sute. Se menționează că acesta este cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, iar ca răspuns armata israeliana a lansat bombardamente aviatice în Gaza.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:3,09 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău