Au fost desemnați câștigătorii Premiilor Naționale pentru Tineret 2023

  • 21 Decembrie 2023 11:40
Au fost desemnați câștigătorii Premiilor Naționale pentru Tineret 2023

Cele mai bune inițiative de tineret din întreaga R. Moldova au fost premiate de Agenția Națională pentru Tineret și Ministerul Educației și Cercetării în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret 2023. În cadrul aceluiași eveniment, a fost anunțat că municipiul Cahul va deține titlul de Capitala Tineretului 2024.

Evenimentul a avut drept obiectiv recunoașterea realizărilor, performanțelor și a contribuției tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, precum și a structurilor și organizațiilor de tineret. La gală au participat tineri din toate raioanele, reprezentanți ai Centrelor de tineret, ONG-uri, structurilor de autoguvernanță din instituțiile de învățământ, precum și ai Autorităților Publice Centrale și Locale, transmite MEC.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a venit cu un mesaj de felicitare pentru câștigători: „Cred că avem multe motive de optimism astăzi. În primul rând, pentru că am avut un eveniment remarcabil, istoric, săptămâna trecută - Republica Moldova a deschis negocierile cu Uniunea Europeană. Eu sper că acest eveniment ne face mai încrezători că mergem în direcția corectă și construim acea societate pe care ne-o dorim cu toții, o societate deschisă, democractică, liberă, una care apreciază și valorifică energia tinerilor”. 

Și directorul Agenției Naționale pentru Tineret Ion Donea a felicitat câștigătorii: ,, Acest eveniment reprezintă o recunoaștere a activității și contribuției sectorului de tineret la dezvoltarea și implementarea politicilor în domeniu, precum și a programelor și oportunităților oferite tinerilor de către structurile și instituțiile de tineret. Tinerii prin activitatea lor produc schimbarea, creează modele și transformă comunitățile în care locuiesc. Vreau să apreciez în mod deosebit activitatea centrelor de tineret, organizațiilor de tineret, consiliilor tinerilor, autorităților publice locale, lucrătorilor de tineret și funcționarilor publici, liderilor de tineret și voluntarilor, deoarece prin dedicația și realizările lor aduc o valoare adăugată dezvoltării țării per ansamblu.”

La finalul Galei Tineretului, a fost anunțat câștigătorul programului ,,Capitala Tineretului 2024” - municipiul Cahul.  

Premiile Naționale pentru Tineret au o valoare totală de circa 400 000 lei și au fost acordate pentru 14 categorii. 

Lista integrală a premianților:

 ,,Specialista de tineret a anului“: Lilia SARSAMAN, specialist de tineret, șefa Direcției de învățămînt, cultură și turism în cadrul Consiliului Raional Taraclia.

 ,,Lucrătorul de tineret al anului”: Dan ROȘCA - Lucrător de tineret în cadrul Centrului Raional de Tineret Ungheni.

 ,,Centrul de Tineret al anului”: Centrul Raional de Tineret Ungheni.

 ,,Consiliul Local de Tineret al anului”: Consiliul Raional al Tinerilor Dondușeni.

 ,,Consiliul Școlar al elevilor”: Consiliul Elevilor Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” or. Edineț.

,,Autoguvernanța Studențească a anului”: Asociația Studenților în Drept a Universității de Stat din Moldova.

,,Inovație Socială”: Oxana Căpățină, artistă, proiectul ,,O noua realitate”.

,,Solidaritate”: AO Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”.

,,Diaspora Acasă”: Tinerii de Gardă Tinerii de Gardă, Colegiul tinerilor de la ZdG.

,,Promovarea Patrimoniului și Culturii Naționale”: Asociația Obștească Timpul Tinerilor din Moldova.

,,Promovarea Drepturilor Fundamentale ale Tinerilor”: AO Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară.

,,Start-up în Antreprenoriat” - Vitalii Uzun, administrator Bio Watt, proiectul ,,Curățarea și întreținerea panourilor solare”.

,,Leadership” - Victor Babcinețchi, Președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești.

,,Cercetare și Inovare” - Mihail Ciobanu, istoric, proiectul „Cercetarea istoriei românilor în arhivele românești și străine”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău