Au fost anunțate care sunt, începând de astăzi, condițiile de intrare în Ucraina și tranzitare a teritoriului acestei țări pentru cetățenii R.Moldova
-
28 Septembrie 2020 10:46
Ambasada R.Moldova în Ucraina informează care sunt începând de astăzi, condițiile de intrare în Ucraina și tranzitare a teritoriului acestei țări pentru cetățenii străini.
Astfel, este necesară prezentarea obligatorie la punctul de trecere a poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului COVID-19. De asemenea, trebuie prezentată polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
Cetățenii trebuie să dețină și rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 ore de la data traversării, într-o limbă de circulație internațională (preferabil în limba rusă sau engleză). „Cetățenii Republicii Moldova care nu vor prezenta la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni, spații arendate) sau să fie plasați în carantină (spații de observație) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal”, se precizează în comunicatul ambasadei.
În același timp, cetățenii Republicii Moldova, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, pot efectua testul la COVID-19 (prin metoda PCR) la laboratoarele medicale ucrainene, în decurs de 48 ore de la traversarea hotarului.
Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea în autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de cătorie cu avionul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului COVID-19.
Informația actualizată privind condițiile de traversare a frontierei de stat a Ucrainei poate fi accesată aici: https://visitukraine.today/ru
În cazul apariției unor situații problematice vă rugăm să apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel.: +380-44-521-22-79 sau email [email protected]. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv WhatsApp și Viber).