Au fost acoperite 35% din locurile disponibile pentru cazarea studenților, în corespundere cu recomandările ANSP

  • 15 Septembrie 2020 17:10
Au fost acoperite 35% din locurile disponibile pentru cazarea studenților, în corespundere cu recomandările ANSP

35% din locurile disponibile în căminele universităților sunt acoperite. În cele 74 de cămine studențești, cu 16 mii de locuri disponibile, în total au fost cazați 5612 de studenți, în corespundere cu recomandările Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Datele au fost oferite de ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, la un briefing de presă, transmite IPN.

Igor Șarov a menționat că anul universitar în toate instituțiile de învățământ superior a început cu aplicarea modelului online, pentru primele două săptămâni.

„Începând cu 14 septembrie, o parte din universități au trecut la modelul mixt de organizare a procesului de studii. Activități online și activități față în față, în nouă universități. Alte trei universități urmează să înceapă activitățile în modelul mixt din 16 septembrie. Din 21 septembrie, încă cinci universități. Și tot cinci vor lucra doar după modelul online, pe tot parcursul lunii septembrie”, a comunicat ministrul.

Situația epidemiologică de la momentul actual arată că șapte cadre didactice universitare și opt studenți au fost diagnosticați cu COVID-19.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău