Atenție șoferi! Posibile modificări cu privire la achiziționarea vinietelor
-
13 Aprilie 2016 17:51
Șoferii automobilelor cu numere de înmatriculare străine vor avea posibilitatea de a achita taxa pentru utilizarea drumurilor în Republica Moldova nu doar la frontieră.
O inițiativă în acest sens privind procurarea vinietei a fost formulată în ședința de miercuri, 13 aprilie, a Cabinetului de Miniștri de către premierul Pavel Filip.
Potrivit acestuia, din cauza că numărul solicitanților de vinietă a crescut simțitor în ultima perioadă, motiv pentru care la punctele vamale se formează cozi, Executivul urmează să elaboreze un proiect de hotărâre prin care va permite șoferilor să procure vinieta nu doar la vamă ci și în alte locuri, după modelul statelor europene.
În replică ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc, a menționat că un proiect de decizie în acest sens deja există și urmează a fi propus Cabinetului de miniștri spre examinare.
De notat că în prezent vinieta poate fi procurată în regim non-stop doar la posturile vamale de la frontieră.
Precizăm că șoferii care circulă fără vinietă sunt pedepsiți contravențional. Lipsa certificatului pentru o perioadă mai mică de șapte zile presupune o amendă de 2000 de lei, iar pentru o perioadă mai mare –de 2600 de lei.