Atenție la ce consumați de sărbători, mai ales după post. Recomandările ANSP
-
19 Aprilie 14:40
Un consum abundent de alimente în perioada sărbătorilor, mai ales pentru cei care au ținut post, poate avea consecințe nefaste pentru sănătate. Se pot acutiza bolile cronice, în special cele digestive. De asemenea, se creează teren favorabil pentru dezvoltarea sau agravarea diabetului zaharat sau bolilor de inimă. Specialiștii atenționează că există riscul acumulării kilogramelor în plus, dar și a variațiilor mai accentuate ale glicemiei, transmite IPN.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă trecerea treptată de la alimentația vegetariană la cea animalieră. Pentru reajustarea proceselor digestive la carne, ouă, lapte și grăsimile animaliere, organismul are nevoie de 7-14 zile. Astfel, se recomandă ca produsele animaliere să fie introduse în meniu treptat – inițial produsele lactate fermentate, ouă și pește, apoi carnea de pasăre, iepure sau vită slabă, iar la sfârșitul săptămânii luminoase se poate opta pentru carnea de porc, miel.
Potrivit specialiștilor, 50% din meniul de sărbătoare urmează să fie alcătuit din legume și fructe proaspete, verdețuri de sezon, iar salata se va asezona cu ulei presat la rece, nu cu maioneză. Aportul de alimente urmează să fie limitat la 350-400 grame la o singură masă și trebuie urmat de efort fizic ușor, cu hidratarea corespunzătoare. Se recomandă separarea aportului alimentar zilnic în 5-6 reprize, cu un interval de 3-4 ore.
„Evitați să petreceți sărbătorile într-un mod sedentar, doar la masa de sărbătoare. Băuturile dulci se vor exclude, iar consumul de mezeluri, sosuri, conserve sau dulciuri se va limita. Cozonacul se va consuma în cantități limitate, de 100-150 g/zi”, recomandă ANSP.
Alte recomandări țin de prepararea produselor tradiționale. Ouăle, vopseaua pentru ouă, carnea, produsele din carne și cozonacii urmează să fie cumpărate doar din locuri autorizate. Ouăle trebuie să fie proaspete, marcate corespunzător, cu coaja curată, intactă și uniformă. Ele trebuie fierte tari și păstrate în frigider maximum șapte zile.

