Atentatul de la Londra | Ultimul mesaj trimis pe Whatsapp de atacator
-
28 Aprilie 2017 09:57
Atacatorul Khalid Masood a scris că dezlănțuie jihadul drept răzbunare pentru acțiunile militare occidentale din țările musulmane ale Orientului Mijlociu, într-un mesaj trimis pe aplicația Whatsapp cu doar câteva minute înainte de a intra în mulțimea de podul Westminster. Cinci persoane și-au pierdut viața în atentat, inclusiv românca Andreea Cristea, transmite The Independent.
De asemenea, agențiile de securitate s-au chinuit timp de săptămâni pentru a descoperi mesajul trimis pe aplicația de mesagerie, care este capabilă să cripteze datele trimise de utilizatori pe Whatsapp, scrie news.ro.
Autoritățile britanice au interogat în repetate rânduri persoana care a primit mesajul, dar aceasta a fost eliberată după ce polițiștii au concluzionat că nu făcea parte din complot și nu avea informații despre atentat înainte ca Masood să-și conducă mașina în mulțimea de pe podul Westminster.
Ulterior, atacatorul a intrat pe 22 martie în curtea legislativului britanic și l-a înjunghiat mortal pe polițistul Keith Palmer.
De asemenea, alte 11 persoane arestate după atentat au fost între timp eliberate fără nicio acuzație.
Amenințarea teroristă râmâne una ridicată, în special după ce autoritățile au arestat în urmă cu o zi un suspect înarmat cu cuțite în apropierea palatului Westminster și Downing Street.
Suse au explicat că autoritățile britanice au reușit să acceseze mesajul prin utilizarea unor ”informații umane și tehnice”, dar mai multe detalii nu pot fi date publicității din motive de securitate.
Autoritățile au recuperat imediat după atentat telefonul lui Khalid Masood.
Jihadiștii Statului Islamic au revendicat deja atentatul de la palatul Westminster.