Atentat sinucigaș lângă un stadion din Kabul | Cel puțin trei morți și cinci răniți
-
13 Septembrie 2017 16:41
Cel puțin trei persoane, printre care un polițist, au fost ucise și alte cinci au fost rănite într-un atentat comis miercuri de un atacator-sinucigaș lângă un stadion de cricket din Kabul, a anunțat poliția afgană, informează Agerpres.
Atacatorul se îndrepta spre stadion atunci când a fost oprit de poliție, la primul dintre cele trei puncte de control care duc spre stadion, iar acesta și-a activat încărcătura explozivă.
'Sacrificându-se, forțele de securitate l-au împiedicat pe atacator să ajungă în mulțime (pe stadion) și să provoace o catastrofă', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției, Basir Mujahid.
Doi dintre răniți sunt de asemenea polițiști.
Atacul a avut loc când pe stadion avea loc un meci de cricket, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Federației Afgane de Cricket, Farid Hotak. Meciul a fost oprit imediat, a spus el, precizând că 'toți jucătorii și responsabilii federației sunt vii și nevătămați'.
Mai multe ambulanțe i-au transportat pe răniți la spital, relatează un jurnalist al AFP.
Ultimul atentat din capitala afgană a avut loc în 29 august, când cinci persoane au fost ucise și alte opt au fost rănite într-un atentat sinucigaș comis lângă o agenție bancară. Acel atac a fost revendicat de talibani.
El a fost precedat de o serie de alte atacuri sângeroase în capitala Afganistanului, printre care un atentat cu mașină-capcană care a avut loc în urmă cu trei luni în cartierul diplomatic și care s-a soldat cu circa 150 de morți și 400 de răniți, majoritatea civili.