Ateliere renovate în penitenciarul din Goian

  • 18 Martie 2015 14:31
Ateliere renovate în penitenciarul din Goian

La penitenciarul pentru minori din localitatea Goian au fost renovate câteva ateliere de lucru în care deținuții însușesc meseriile de cizmar, lemnar, ceramist, bucătar, frizer și lăcătuș auto.

Proiectul a fost finanțat de Guvernul României, care a alocat în acest sens peste 120 de mii de dolari americani, și are scopul de a le oferi deținuților-minori condiții mai bune pentru reintegrarea în societate.

Pe Constantin, unul dintre deținuții de la Goian, l-am găsit în atelierul de cizmărie reparând o pereche de încălțăminte. Mi-a povestit că pe lângă acest curs, mai frecventează și altele, iar cunoștințele pe care le acumulează la ore speră să îi ajute să își găsească un loc de muncă atunci când va fi eliberat.

”Acum lipesc o talpă pentru papuci. Nu învăț numai cursul acesta, mai am și de lăcătuș auto și de cizmar, merg pe două odată. Noi ne auto-dezvoltăm, ne cunoaștem pe noi, vedem la ce suntem buni, vedem punctele noastre slabe, tari și lucrăm asupra noastră. Dar, totodată, când o să ies, o să mă îndrept spre o oarecare profesie”, ne-a declarat Constantin.

Și ceilalți colegi ai lui Constantin pe care i-am întâlnit lucrând în cadrul atelierelor renovate spun că aceste cursuri îi ajută să se dezvolte, dar și să le treacă timpul mai ușor.

Mie îmi place să fac lucrări din lemn, să ard, să desenez și să le pun la expoziție. Pe viitor aș vrea să mă fac lemnar.

Am însușit cursul de bucătar, iar acum învăț de lăcătuș auto.

Cursurile pe care le pot urma deținuții la închisoarea de la Goian durează de la 3 luni la un an. În final, băieții primesc certificate de absolvire pe care le pot prezenta la o eventuală angajare, a menționat directoarea instituției, Liuba Jignea.

”Ceea ce ține de cursurile de instruire vocațională – sunt desfășurate de școlile profesionale din afara sistemului penitenciar. Copiii noștri, când primesc diplomele de absolvire, nu se vede nicăieri că ei au învățat profesia respectivă în penitenciar. Și acest lucru are un impact pozitiv ca ei, post eliberare, să se poată angaja la un serviciu”, a spus Liuba Jignea.

Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, a subliniat importanța instruirii pentru reintegrarea deținuților în societate, după eliberare.

”Astfel încât, după ce vor părăsi Goianul, să plece înarmați în viață cu câteva cunoștințe și îndemânări utile lor, dar și societății”, a declarat Marius Lazurca.

La penitenciarul nr.10 de la Goian sunt deținuți 29 de minori, toți băieți, condamnați pentru infracțiuni grave. Deschiderea atelierelor de instruire vocațională renovate face parte din Programul PNUD „Suport pentru reforma sectorului justiției” și este finanțat Guvernul României.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău