Atelier de încondeiere a ouălor pascale, organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
-
14 Aprilie 2017 11:56
În perioada 12-13 aprilie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a organizat pentru toți vizitatorii, un atelier de încondeiere a ouălor pascale.
Îndrumați de colaboratorii muzeului, publicul interesat a făcut cunoștință cu arta încondeierii ouălor, principalele motive decorative, dar și semnificațiile lor, având posibilitatea să învețe diverse motive și procedee de încondeiere a ouălor, practicate din cele mai vechi timpuri.
La atelier au participat liceeni, studenți, copii și maturi, care au dorit să cunoască arta încondeierii ouălor pascale - tradiție veche lăsată drept moștenire de către strămoșii noștri, simbol al sărbătorii Pascale.
Pentru a promova aceste valori strămoșești, Muzeul organizează în fiecare an atelierul de încondeiere a ouălor, în ajunul Paștelui.
În prezent, în colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală se află cele mai vechi exponate de ouă încondeiate, datând din anul 1906.