Atacul de la Nisa: Un al treilea bărbat arestat (sursă judiciară franceză)

  • 31 Octombrie 2020 12:37
Atacul de la Nisa: Un al treilea bărbat arestat (sursă judiciară franceză)

Un al treilea bărbat, un apropiat al unui suspect interpelat vineri seară, a fost arestat în cadrul anchetei asupra atacului cu cuțitul din bazilica din Nisa (sud-estul Franței), care a făcut trei morți, a anunțat sâmbătă o sursă judiciară, citată de France Presse, preluat de AGERPRES.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost prezent în timpul percheziției poliției vineri seară la domiciliul celui de-al doilea suspect bănuit că ar fi fost în contact cu agresorul cu o zi înainte de incident. "Încercăm să clarificăm rolul său în toate acestea", a precizat sursa judiciară.

A doua persoană, în vârstă de 35 de ani, a fost arestată vineri seară la Nisa.

Joi, un prim suspect în vârstă de 47 de ani a fost arestat după ce a fost văzut alături de atacator, un tânăr tunisian ce sosise recent în Europa, pe imaginile camerelor de supraveghere cu o zi înainte. El se afla încă în arest sâmbătă dimineață, a precizat sursa judiciară.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă agresorul ar fi putut beneficia de complicitate și cum și-a procurat cele două telefoane găsite într-o pungă ce conținea efecte personale.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, Brahim Issaoui, un tunisian de 21 de ani, a ajuns la Nisa cu o zi înainte sau cu două zile înainte de atac.

Joi dimineață, el a intrat în bazilica Notre-Dame-de-l'Assomption din centrul orașului Nisa unde i-a tăiat gâtul unei femei de 60 de ani, Nadine Devillers, și unui angajat al lăcașului, Vincent Loques, în vârstă de 55 de ani.

Simone Barreto Silva, o mamă braziliană în vârstă de 44 de ani, înjunghiată de mai multe ori, a murit într-un restaurant din apropiere unde se refugiase.

Brahim Issaoui, prins de o echipă a poliției municipale care a tras asupra lui de mai multe ori, a fost dus grav rănit la spitalul Pasteur din Nisa. Inconștient, el nu a putut fi audiat de anchetatori.

Nu sunt clare parcursul și motivațiile tânărului, care a părăsit la mijlocul lunii septembrie orașul Sfax din centrul Tunisiei, unde trăia împreună cu familia sa.

Ajuns clandestin în Europa prin insula italiană Lampedusa pe 20 septembrie, el ar fi debarcat pe continent la Bari, în sudul Italiei, pe 9 octombrie.

Potrivit mamei sale, Brahim Issaoui, reparator de motociclete, se ruga de doi ani și jumătate. "El nu ieșea și nu comunica cu ceilalți", a declarat ea pentru AFP.

În Tunisia, el avea antecedente penale de drept comun legate de violență și droguri, potrivit justiției tunisiene care a deschis de asemenea o anchetă. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău