Atac nocturn la Zaporojie soldat cu 17 morți și peste 40 de răniți. Kievul: „Încă o crimă de război a rușilor”
-
29 Iulie 12:55
Armata rusă a lansat, noaptea trecută, opt atacuri aeriene asupra asupra regiunii ucrainene Zaporojie, unde, în consecință, au decedat 17 persoane, iar alte 42 au fost rănite, scrie agenția Unian, citată de IPN.
Potrivit șefului administrației militare regionale, Ivan Fedorov, printre obiectivele vizate a fost un penitenciar.
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrei Yermak, a numit atacul „încă o crimă de război, comisă de ruși”.
Atacurile rusești au vizat și regiunea Dnipropetrovsk, unde au decedat trei persoane, iar alte șapte au fost rănite. Potrivit autorităților locale, o maternitate și o clădire cu trei etaje din orașul Kamianske.
La rândul său, armata ucraineană a lansat drone asupra regiunii ruse Rostov, vizând localitățile Kamensk-Șahtinski, Salsk, Volgodonsk, Bokovski și Tarasovsky, relatează Meduza. Potrivit guvernatorului regiunii, Iuri Sliusar, în urma atacului a decedat un șofer în orașul Salsk.
Căile Ferate Ruse au raportat că resturile de dronă căzute au perturbat funcționarea rețelei de contact la gara din Salsk și au suspendat traficul feroviar, a precizat guvernatorul Sliusar. În spațiul public au apărut imagini cu incendiul izbucnit la gară, însă autenticitatea lor nu a fost confirmată.
Potrivit Căilor Ferate Ruse, au fost avariate geamurile a două vagoane de tren. Pasagerii au fost evacuați, fără a exista victime. Un marfar care staționa a luat și el foc.
Până la momentul publicării știrii, autoritățile ucrainene nu au comentat situația din regiunea rusă Rostov.

