Atac cu rachetă asupra unui teren de fotbal din Israel: 11 persoane ucise, printre care și copii

  • 28 Iulie 11:12
Atac cu rachetă asupra unui teren de fotbal din Israel: 11 persoane ucise, printre care și copii

Un atac cu rachetă asupra unui teren de fotbal situat în regiunea Înălțimilor Golan ocupate de Israel a ucis sâmbătă 11 persoane, inclusiv copii, au declarat autoritățile israeliene, care au dat vina pe Hezbollah și au promis să dea o replică grupării libaneze susținute de Iran, relatează Reuters. Washingtonul, unde premierul israelian tocmai și-a încheiat o vizită de mai multe zile, a condamnat atacul „oribil” și a promis sprijin pentru securitatea Israelului.

Serviciul de ambulanță israelian a declarat că alte 13 persoane au fost rănite de o rachetă trasă din Liban, care a lovit un teren de fotbal din satul druiz Majdal Shams, scrie Mediafax.

Am asistat la o mare devastare când am ajuns la terenul de fotbal, precum și la obiectele care ardeau. Erau victime pe iarbă, iar scena era înfiorătoare”, a declarat Idan Avshalom, un medic din cadrul serviciului de ambulanță Magen David Adom.

Un martor a declarat pentru Reuters: „A aterizat pe terenul de fotbal, toți sunt copii … multe cadavre și rămășițe sunt pe câmp, nu știm cine sunt”.

Hezbollah a negat însă orice responsabilitate pentru acest atac, cel mai grav din Israel sau din teritoriile anexate de la începutul conflictului din Gaza.

Atacul Hezbollah de astăzi a depășit toate liniile roșii, iar răspunsul va fi în consecință. Ne apropiem de momentul unui război total împotriva Hezbollah și a Libanului”, a declarat ministrul de externe, Israel Katz, pentru Axios.

Rezistența islamică nu are absolut nimic de-a face cu incidentul și neagă categoric toate acuzațiile false în această privință”, a declarat Hezbollah într-un comunicat.

Gruparea anunțase anterior mai multe atacuri cu rachete care au vizat poziții militare israeliene.

ISRAELUL PREGĂTEȘTE REPRESALII

De la izbucnirea războiului din Gaza, Hezbollah și Israel au schimbat tiruri aproape zilnic în zonele de la granița libanezo-israeliană sau în apropierea acesteia, într-un conflict care a stârnit temeri legate de un război în toată regula între doi adversari puternic înarmați.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care trebuia deja să se întoarcă din Statele Unite în Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat că își va devansa zborul și își va convoca cabinetul de securitate la sosire.

Aliatul său din coaliție de extremă dreapta, ministrul de finanțe Bezalel Smotrich, a cerut represalii dure, inclusiv împotriva liderului Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah. „Pentru moartea copiilor, Nasrallah ar trebui să plătească cu capul său. Tot Libanul ar trebui să plătească”, a postat Smotrich pe X. „Prim-ministrul ar trebui să se întoarcă imediat. Acesta este momentul pentru acțiuni”,  a adăugat Smotrich.

Andrea Tenenti, purtător de cuvânt al forței de menținere a păcii UNIFIL, care operează în sudul Libanului, a declarat pentru Reuters că misiunea ONU este în contact cu autoritățile din Liban și Israel „pentru a înțelege detaliile incidentului din Majdal Shams și pentru a menține calmul”.

CONTEXT

Hezbollah este cea mai puternică dintr-o rețea de grupări din Orientul Mijlociu susținute de Iran, care au intrat în luptă în sprijinul aliatului lor palestinian Hamas începând din octombrie. Grupările irakiene susținute de Iran și Houthis din Yemen au tras ambele asupra Israelului. Hamas a lansat, de asemenea, atacuri cu rachete asupra Israelului din Liban, la fel și gruparea sunnită libaneză Jamaa Islamiya, începând din octombrie.

Înălțimile Golan ocupate de Israel au făcut parte din Siria până în 1967, când Israelul a capturat cea mai mare parte a zonei în războiul din Orientul Mijlociu, anexând-o în 1981. Această anexare unilaterală nu a fost recunoscută de majoritatea țărilor, iar Siria solicită returnarea teritoriului.

Peste 40 000 de persoane trăiesc în Golanul ocupat de Israel, dintre care mai mult de jumătate sunt locuitori druzi.

Druzii sunt o minoritate arabă care practică o ramură a islamului.

Atacul de pe terenul de fotbal a urmat unui atac israelian în Liban care a ucis patru militanți sâmbătă. Două surse de securitate din Liban au declarat că cei patru combatanți uciși în atacul israelian de la Kfarkila, în sudul Libanului, erau membri ai unor grupări armate diferite, dintre care cel puțin unul aparținea Hezbollah. Armata israeliană a declarat că avioanele sale au vizat o structură militară aparținând Hezbollah, după ce au identificat o celulă militantă care intra în clădire.

Cel puțin 30 de rachete au fost apoi trase din Liban peste graniță, a declarat armata.

Hezbollah a revendicat anterior cel puțin patru atacuri, inclusiv cu rachete Katiușa, ca represalii pentru atacurile de la Kfarkila.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:2,57 m/s
Wed
6
Thu
9
Fri
9
Sat
7
Sun
7
Arhivă Radio Chișinău