AstraZeneca a solicitat Agenției Europene a Medicamentelor aprobarea condiționată a vaccinului său anti-COVID-19
- 
                                    12 Ianuarie 2021 10:55
 
        
    Agenția Europeană de Reglementare a Medicamentelor a anunțat, marți, că a primit o solicitare din partea AstraZeneca pentru aprobarea condiționată a vaccinului său COVID-19, pe care compania îl dezvoltă în colaborare cu Universitatea Oxford.
Agenția Europeană a Medicamentelor a comunicat că va evalua solicitarea în cadrul unei proceduri accelerate. O opinie privind autorizarea condiționată a vaccinului AstraZeneca ar putea fi emisă până pe 29 ianuarie, în cadrul reuniunii Comitetului Pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al Agenției Europene a Medicamentelor.
Sursa: RADOR
                        
                    
                        
                    
                        
                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
