Astăzi se împlinesc 89 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru. „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”
-
14 Februarie 10:55
Pe 14 februarie 1935 s-a născut unul din marii poeți români care a promovat dragostea de neam și de limba română, Grigore Vieru.
Supranumit „Poetul podului de cuvinte” Grigore Vieru a afirmat că: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.
Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta, județul Hotin, în prezent raionul Briceni. Este autorul volumelor de versuri „Alarma”, „Muzicuțe”, „Mama”, „Numele tău”, „Aproape”, „Un verde ne vede”, „Taina care mă apără”, „Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este și autorul „Abecedarului”. Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară și în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare „H. Ch. Andersen”. În 1996 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, iar în 1993 - membru corespondent al acesteia.
Implicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, poetul Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989.
A participat la sesiuni ale Sovietului Suprem în care a susținut vehement necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație, în apropiere de Chișinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple și al unei poliinsuficiențe a sistemelor și organelor.
A fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009, la Chișinău, în Cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10 întreaga Republică ținând un moment de reculegere.
Grigore Vieru a fost decorat, post-mortem, cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și câte o stradă din Iași și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chișinău.