Site-ul ONU amintește că explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a împrăștiat un nor radioactiv asupra unor mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritoriile Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste țări au fost expuse la radiații. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate.

Potrivit ONU, la "trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecințele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă", organizația invitând "toate statele membre, agențiile relevante ale sistemul Organizației Națiunilor Unite și alte organizații internaționale, precum și societatea civilă, să respecte această zi".

Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistență internațională abia în 1990, precizează www.un.org. În același an, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 45/190, solicitând "o cooperare internațională pentru a aborda problema și atenuarea consecințelor la centrala nucleară de la Cernobîl". A fost înființat un grup de lucru inter-agenții care să coordoneze cooperarea în privința dezastrului de la Cernobîl.

Din 1986, organizațiile ONU au lansat peste 230 de proiecte de cercetare și asistență diferite în domeniile sănătății, siguranței nucleare, reabilitării, mediului, producției de alimente naturale și informațiilor.

În 1991, ONU a creat Fondul de încredere (fiduciar) de la Cernobîl, aflat sub conducerea Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de orașul Pripiat și la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 33 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producție de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcția centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcție.

În pofida tragediei, celelalte trei reactoare au continuat să producă electricitate până în decembrie 2000. Cum "sarcofagul" de beton construit în grabă în 1986 deasupra reactorului riscă să se prăbușească și să lase descoperite 200 de tone de magmă cu un nivel de radioactivitate foarte ridicat, comunitatea internațională s-a angajat să finanțeze construirea unei noi casete, mai sigure. Astfel, s-a construit o arcadă metalică, în greutate de 25 de tone și măsurând 110 metri înălțime, pentru a fi amplasată deasupra sarcofagului fisurat. Structura a fost inaugurată la 29 noiembrie 2016.

sursa: AGERPRES