La 16 mai 1812 a fost semnată pacea de la București, care tăia în două Principatul Moldovei, regiunea dintre Prut și Nistru fiind alipită la Imperiul Țarist. Consecințele acestui eveniment se resimt până în prezent, populația din Basarabia cunoscând o dezvoltare întârziată față de restul teritoriilor românești, susțin istoricii de la Chișinău.

Scopul Rusiei țariste în războiul contra Imperiului Otoman, între 1806 și 1812, era întărirea influenței sale în penisula Balcanică. În această perioadă, Principatul Moldovei se afla sub suzeranitatea Porții Otomane, care a cedat în consecință teritoriul dintre Prut și Nistru. Acest eveniment a determinat soarta de mai departe a acestui teritoriu, afirmă istoricul Ion Negrei.

Răpirea Basarabiei a avut consecințe tragice pentru populația bătinașă, fiind despărțite familii, rude și apropiați, spune istoricul Anatol Petrencu.

După 106 ani de ocupație țaristă, populația din Basarabia a întârziat în dezvoltare din punct de vedere cultural, fiind oprimată în cadrul Imperiului Rus, susțin cercetătorii. Aici au fost implementate politici de deznaționalizare, de colonizare, pentru a schimba structura etnică a populației. Totuși au fost înregistrate tentative de rezistență atât din partea boierimii, clericilor, cât și a țăranilor, amintește Ion Varta.

Tot în acest context, etnonimul ”Basarabia”, folosit până atunci pentru sud-estul regiunii, a fost extins asupra întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, cu scopul de a șterge din memorie apartenența populației la spațiul românesc.