Publicația a apărut în cadrul proiectului "A stronger voice against soviet nostalgia by helping victims of GULAG and documenting their stories", implementat de către RCTV „Memoria” cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova.

În anul în care se împlinesc 80 de ani de la primul val de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord, acest volum are drept scop expunerea și povestirea vieții oamenilor ce au fost deportați în Siberia, mai ales în al doilea val de deportări din iunie, 1949.

La eveniment au participat mai mulți copii ai foștilor deportați, care și-au amintit prin lacrimi de coșmarul trăit atunci.

„Într-o zi de vară, când mama și tata se întorseseră de la pământ, pentru că așa se spunea atunci, că veneai de la pământ, flămânzi și foarte obosiți, am mâncat cu toții și ne-am culcat. Pe la miezul nopții, din cauza lătratului câinilor, ne-am trezit. Eu aveam aproape trei ani, sora mea nici șase luni nu avea. Băteau în geamuri puternic, iar tata și mama s-au speriat. În sat se vorbea că o sa fie deportări din nou, așa ca în anul 1941, numai că noi am fost deportați în 1949. Când tata a vrut să deschidă ușa, o lovitură de picior a împins-o puternic. Erau soldați cu arme. Mama a sărit la noi, ne-a îmbrățișat și a început a plânge”, relatează Ana Durleșteanu, o fostă deportată.

Invitații au povestit despre viața lor petrecută în Siberia, despre studii, de care nu au avut parte din cauza necunoașterii limbii ruse, și, mai apoi, revenirea în Basarabia și felul în care au fost întâmpinați de consăteni.

„Îmi aduc aminte ziua când ne-am întors acasă, în satul natal. Toți se uitau straniu la noi. Părinții noștri nu aveau de lucru, pentru că nu îi angaja nimeni pe cei foști deportați. Tatăl meu, împreună cu alți deportați, a plecat la lucru la punerea căii ferate din Cuciurgan, Ucraina. Tata venea noaptea acasă, o dată la două săptămâni, își schimba hainele de pe el, lua altele curate și tot în acea noapte se întorcea înapoi cu trenul ce-l ducea direct acolo, unde lucra. A fost greu, foarte greu”, mai  povestește Ana Durleșteanu.

„Atunci când am fost deportați, toți vecinii au năvălit în casă și au luat totul ce se putea de luat. În 1957, când ne-am întors, câte unul mai arunca peste gard câte un covor sau câte un fund de lemn. Înainte să moară bunica, îi aruncase cineva peste gard icoana cu Sfântul Nicolae, pe care o luase cândva de la noi din casă”, spune Larisa Turea, moderatoarea evenimentului, și ea fostă deportată.

În Basarabia, primul val de deportări a avut loc în noaptea dintre 12 și 13 iunie, 1941 și la ordinul NKVD a durat doar 24 de ore pentru ”a evita tulburările”. Al doilea val de deportări, a fost în anul 1949.  

„Am fost în Siberia, acolo unde au fost duși cândva părinții și buneii mei. Nici un moldovean nu a rămas acolo să trăiască mai departe. Am găsit doar o femeie care s-a căsătorit și a rămas acolo. În rest, toți au revenit acasă”, relatează Ludmila Tihonov, istoric.

La Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” se mai regăsesc aproximativ 50 de cărți ce reflectă tema deportărilor.

Foto credit: Irina Nechit