Astăzi începe târgul on-line al locurilor de muncă 2021. Peste 2.000 de joburi și peste 130 de companii participă

  • 07 Iunie 2021 15:14
Astăzi începe târgul on-line al locurilor de muncă 2021. Peste 2.000 de joburi și peste 130 de companii participă

Începând de astăzi și până în data de 17 iunie se va desfășura târgul on-line al locurilor de muncă, ediția a XIX-a, organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), scrie bizlaw.md.

Sursa citată menționează că în acest an, târgul se desfășoară în perioada pe platforma: www.e-angajare.md.

La această ediție a târgului on-line participă peste 130 companii din toată republica cu peste 2.000 oferte de muncă.

Târgul on-line are scopul promovării locurilor de muncă vacante din întreaga țară. Companiile au posibilitatea de recrutare electronică, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv persoane reîntoarse de peste hotare, pot aplica online și în timp real la posturile de muncă disponibile în Republica Moldova.

Cei interesați în căutarea unui job pot aplica CV-ul pentru unul sau mai multe joburi la angajatorii din diferite domenii de activitate precum medicină, administrație publică, industria prelucrătoare, industria textilă, contabilitate, comerț, transport etc.

Începând de astăzi, pe portal aveți posibilitatea să analizați ofertele de muncă, cerințele de ocupare, salariul și datele de contact ale angajatorului. Pagina electronică va putea fi accesată, în timp real, timp de 11 zile, din orice colț al lumii, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea aplica direct CV-ul pentru oferta de muncă dorită.

În comparație cu alte târguri tradiționale, la târgul online ai posibilitatea de a participa de acasă, stând în fața laptop-ului, job-urile fiind doar la un click distanță.

Aflată la cea de-a XIX-a ediție, platforma târgului on-line al locurilor de muncă a înregistrat până în prezent peste 50.500 de vizite, evenimentul fiind accesat din: Moldova, România, Ucraina, Franța, Germania, Rusia, Italia, SUA, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Elveția etc.

Pentru mai multe informații, contactați Centrul de apel al ANOFM: 0 8000 1000 și subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de munca: https://anofm.md/ro/subdiviziuni.

Evenimentul este susținut de proiectul PNUD ”Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău