Ambele echipe au fost eliminate din preliminariile Ligii Campionilor: FC Viitorul a pierdut „dubla” cu APOEL Nicosia, după 1-0 acasă și 0-4, în prelungiri, în deplasare, iar Salzburg a fost scoasă din competiție de NK Rijeka, după 1-1 acasă și 0-0 în Croația.
Red Bull Salzburg, club patronat de un mare producător de băuturi energizante, domină fotbalul austriac din ultimii ani, câștigând ultimele patru titluri de campion al Austriei. Echipa este antrenată de germanul Marco Rose și în primele două etape din acest sezon a reușit o victorie, 2-0 în deplasare cu Wolfsberger AC, și un egal, 1-1 acasă cu LASK Linz.
Salzburg nu are nume sonore în lot, dar componenții echipei sunt valoroși, dovadă este și faptul că a cucerit titlul cu un avans de 18 puncte față de a doua clasată, Austria Viena, precum și Cupa Austriei.
Echipa din Salzburg a întâlnit de trei ori formații românești în cupele europene, având câștig de cauză o singură dată. În ediția 1971-1972 a Cupei UEFA, a fost eliminată din primul tur de UTA Arad, după 3-1 și 1-4. În stagiunea 1995-1996 a Champions League, a pierdut ambele manșe cu Steaua în primul tur preliminar, 0-1 și 0-1. În ediția 2014-2015 a Europa League a câștigat ambele partide cu Astra Giurgiu în faza grupelor, cu 5-1 și 2-1.
Meciul va fi precedat de emisiunea „Repriza a treia”, moderată de Costin Deșliu, care va continua după încheierea partidei.
Astăzi este seara campionilor la TVR MOLDOVA în play-off-ul Ligii Europa
-
17 August 2017 14:36
Meci important în această seară, la TVR MOLDOVA, începând cu 21:45. Campioana României, Viitorul, își încearcă ultima șansă în Europa. Ca să intre în grupele Europa League, o va întâlni pe campioana Austriei, Salzburg.
Sursa: TVR Moldova