Astăzi este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului – celebrată la nivel mondial
-
10 Decembrie 2025 10:16
Astăzi este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului – celebrată la nivel mondial. Ziua marchează adoptarea și proclamarea, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, elaborată sub egida ONU.
Având o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan internațional, aceasta reprezintă prima exprimare globală a drepturilor omului, dar și una dintre sursele principale ale căror prevederi cărei se regăsesc transpuse în textul Constituției Republicii Moldova, transmite Radio Chișinău.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a proclamat că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi, ceea ce presupune aplicarea lor egală pentru fiecare în parte.
Promovarea și apărarea drepturilor și libertăților ale omului este un exercițiu complex și constant, viabil într-o societate democratică care cultivă respectul pentru lege și fără de care nu există statul de drept.
Tema Zilei Internaționale a Drepturilor Omului 2025, stabilită de Organizația Națiunilor Unite (ONU), este „Drepturile Omului, Esențialul nostru Zilnic”, concentrându-se pe conectarea drepturilor omului de zi cu zi și reafirmarea valorilor acestora într-o perioadă de incertitudine, pentru a sublinia că drepturile omului sunt esențiale, pozitive și atingibile.
Republica Moldova, stat membru al Organizației Națiunilor Unite din anul 1992 și al Consiliului Europei din 1995, a asumat angajamentul de a promova și proteja drepturile omului prin integrarea principiilor universale în legislația sa internă.

