Potrivit istoricilor, au fost duși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice oamenii cei mai înstăriți, dar și cei care erau percepuți ca o amenințare la adresa regimului.

După un an în care, imediat după instaurarea ocupației sovietice, aproximativ 100 de mii de persoane au fost trimise la muncă forțată în regiuni îndepărtate ale Siberiei, în iunie 1941 autoritățile sovietice au trecut la acțiuni mai dure de luptă împotriva așa-numiților ”dușmani ai poporului”- deportările.

Proprietatea privată a fost scoasă în afara legii și are loc organizarea colhozurilor.

Deportările, care au țintit în special populația intelectuală, au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, dar și identitatea românească a populației din teritoriile ocupate, ca mai apoi să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, potrivit istoricilor.

Datele oficiale arată că aproximativ 70 de mii de români basarabeni au fost strămutați cu forța în Siberia și Kazahstanul de Nord, în cele trei valuri de deportări. Potrivit istoricului Ion Varta această cifră ar fi însă cu mult mai mare.

Potrivit informațiilor oficiale în noaptea de 12 spre 13 iunie, în primul val de deportări, 25 de mii de persoane au fost deportate.

Au urmat alte doua valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.