Astana: Laserul de la Măgurele, vedeta pavilionului României la expoziție

  • 11 Iunie 2017 13:17
Astana: Laserul de la Măgurele, vedeta pavilionului României la expoziție

Marele laser de la Măgurele este vedeta pavilionului României de la Expoziția Mondială de la Astana.

Proiectul este cel mai mare derulat de României, în domeniul cercetării, în ultimii 50 de ani, iar specialiștii români speră să atragă cât mai mulți oameni de știință interesați de o colaborare în acest domeniu, spune reporterul RRA, Andreea Marin.

370 de metri pătrați are pavilionul României la Expoziția Mondială din Astana, iar macheta proiectului central 15 metri pătrați. "Energy Light" este sloganul cu care România se prezintă la evenimentul din capitala kazahă - în traducere, "Energia luminii" -, și aceasta pentru că cel mai mare laser din lume, care va fi instalat la Măgurele, este de fapt proiectul central - spune Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei".

Dar echipa de cercetători români mai merge cu un proiect la Astana - cel referitor la dezafectarea reactoarelor nucleare.

”Viața ne-a forțat să devenim experți în decomisionare de reactori nucleari, că a trebuit să decomisionăm reactorul nuclear de cercetare de la Măgurele. Probabil că sunt circa 10 reactoare care urmează să fie dezafectate, și noi ne putem oferi priceperea - nu în chestiuni punctuale, ci în ansamblu”, spune Nicolae Zamfir.

Expoziția Mondială din capitala Kazahstanului, Astana, la care participă peste 100 de țări, va rămâne deschisă timp de trei luni, iar tema acestei ediții este "energia viitorului".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău