ASP propune cetățenilor alternative pentru a nu sta în rând la centrele multifuncționale. Care sunt acestea

  • 21 Iulie 2021 19:04
ASP propune cetățenilor alternative pentru a nu sta în rând la centrele multifuncționale. Care sunt acestea

Agenția Servicii Publice spune că în urma ridicării restricțiilor de traversare a hotarelor, disponibilitatea concetățenilor noștri de a călători, precum și în legătură cu deschiderea perioadei estivale a anului, s-a mărit numărul solicitanților în cadrul subdiviziunilor ASP pentru perfectarea actelor de identitate scrie Bizlaw.

Conform bizlaw.md, care citează pagina ASP, în context, întreprinderea spune că întreprinde măsuri pentru a fluidiza cozile, dar propune și unele alternative. Spre exemplu, pentru economisirea și eficientizarea timpului cetățenilor, ASP oferă posibilitatea comodă și rapidă de a achita online serviciile prestate de ASP, prin Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay). Plata se efectuează de pe orice dispozitiv mobil conectat la rețeaua Internet, prin intermediul Web-Banking sau pagina www.mpay.gov.md/services.

Totodată, documentele emise de ASP pot fi livrate direct la domiciliu, reședință sau la locul aflării solicitantului pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul oficiilor poștale. Această modalitate de livrare a documentelor, comandate în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ASP oferă beneficiarului posibilitatea de a economisi timp, evitând deplasarea în oficiul ASP pentru ridicarea actelor comandate.

Un alt serviciu oferit de ASP este disponibilitate de a comanda actele de identitate prin Oficiul mobil de documentare. Serviciul este prestat pe întreg teritoriul țării de către oficiile mobile Chișinău, Comrat și Bălți.

Prin intermediul Oficiului mobil se prestează următoarele servicii:

  • eliberarea actelor de identitate ale cetățenilor Republicii Moldova;
  • înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară;
  • înregistrarea minorului, cu atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice;
  • autorizarea emigrării;
  • livrarea la adresa solicitată a actelor de identitate, comandate de către o persoană fizică sau juridică sau membrii unei familii (rude de gradul I și II), în aceeași perioadă de timp și la aceeași adresă (în sectoarele municipiului Chișinău, în municipiile Bălți și Comrat și în alte localități din componența municipiului Chișinău).
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău