Asociația "UNIREA - ODIP" cere Ministerului Educației să introducă în programa școlară activități cu privire la Sfatul Țării
-
17 Noiembrie 2017 09:09
Membrii Asociației "UNIREA - ODIP" cer Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să introducă în programa școlară activități dedicate activității Sfatului Țării, care împlinește 100 de ani de la înființare.
În demersul președintelui asociației, Vlad Bilețchi, către ministra Monica Babuc, se menționează că "tânăra generație trebuie să cunoască și să marcheze acest eveniment important pentru istoria neamului nostru".
Printre solicitările unioniștilor incluse în demers se numără lecții deschise, ore de clasă, gazete de perete și eseuri dedicate istoriei Sfatului Țării și ore suplimentare de istorie și dirigenție, în care profesorii vor aprofunda cunoștințele elevilor cu privire la înființarea și activitatea Sfatului Țării.
Amintim că Sfatul Țării a fost un consiliu legislativ care a condus în 1917-1918 noul stat Republica Democrată Moldovenească, format pe teritoriul fostei guberniei ruse Basarabia. Sfatul Țării, creat la 21 noiembrie 1917, a proclamat constituirea Republicii Democratice Moldovenești și a recunoscut unirea Basarabiei cu Regatul României, după care s-a autodizolvat.