Asistent medical din România: Vreau să merg în R.Moldova, pentru că R.Moldova e acasă! Dar nu să mă odihnesc, ci să-mi ajut frații

  • 05 Mai 2020 21:33
Asistent medical din România: Vreau să merg în R.Moldova, pentru că R.Moldova e acasă! Dar nu să mă odihnesc, ci să-mi ajut frații

Ministerul Afacerilor Interne de la București a relatat povestea Mariei, asistent medical, care a acceptat să-și ajute colegii din R.Moldova în lupta cu COVID-19, deși revenise recent din Italia.

Vă prezentăm mai jos comunicatul:

La începutul lunii aprilie, Maria se îmbarca în avionul cu destinația Italia. Se oferise voluntar în echipa medicală românească trimisă să ajute la salvarea persoanelor infectate cu coronavirus.

Cu 21 de ani de experiență în domeniul medicinii de urgență, fiind unul dintre cei mai buni asistenți medicali din cadrul SMURD, și-a spus că nimic nu o mai poate impresiona, însă primul contact cu spitalul unde a fost repartizată a fost unul teribil.
- Știam că pacienții sunt în stare foarte gravă, dar mi-am dat seama de nivelul tragediei abia când am pășit în saloane. Erau zeci de persoane care respirau doar cu ajutorul aparaturii medicale. Mulți dintre ei nu puteau vorbi, dar vedeam în privirea lor acel strigăt după ajutor care spunea: VREAU SĂ TRĂIESC!

Au urmat 18 zile de foc, multe dintre ele petrecute în totalitate în spital, pentru că foarte mulți pacienți erau în stare critică și orice secundă conta. Într-un final, echipa medicală românească s-a întors în efectiv complet și sănătos în România.

A doua zi după ce au ajuns în țară au fost anunțați că Moldova are nevoie de ajutor.
- Eu merg, a zis imediat Maria.
- Dar tocmai ce te-ai întors din Italia, nu vrei să stai acasă o perioadă să te odihnești?
- Vreau să merg în Moldova, pentru că Moldova e acasă! Dar nu să mă odihnesc, ci să-mi ajut frații.

La câteva ore după anunț, echipa medicală românească era gata de îmbarcare spre Cahul, Republica Moldova, unde alți bolnavi, așteptau îngrijirea de care aveau atâta nevoie.

Maria, acest înger salvator, mereu cu zâmbetul pe buze, a fost printre primii care s-au urcat în avion.
- Nu îți e teamă, Maria?
- Teamă? Deviza noastră este “Cu viața mea apăr viața”. Cum să-mi fie teamă?

Ea este Maria, o femeie extraordinară, pe care o veți găsi mereu optimistă și gata să sară în ajutor, așa cum sunt de fapt toți Salvatorii noștri, în ciuda dramelor pe care le trăiesc și pe care le poartă doar în sufletele lor!

Maria, ție și întregii echipe, vă ținem pumnii să vă întoarceți acasă cu bine!
Cu respect, admirație și prețuire!

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău