Așa zișii pacificatori ruși din regiunea transnistreană au interzis accesul Misiunii OSCE la câteva unități ale Forțelor de Menținere a Păcii
-
13 Iunie 17:24
La ședința din 13 iunie a Comisiei Unificate de Control care s-a desfășurat în orașul Bender a fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate, transmite un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.
Reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova au comunicat că la 10 iunie curent au încercat să viziteze câteva unități ale Forțelor Mixte de Menținere a Păcii (FMMP), dislocate la Varnița, Bender și Grigoriopol. Chiar dacă anterior Comisia a fost notificată despre această intenție, exponenții contingentelor militare ale Federației Ruse și ale regiunii transnistrene nu le-au permis accesul la obiectivele militare. În context, Misiunea OSCE și-a exprimat regretul față de această interdicție nefondată.
Totodată, au fost aduse mulțumiri conducerii contingentului militar al Republicii Moldova pentru deschidere și transparență în interacțiunea pe aspecte ce țin de operațiunea de menținere a păcii.
De precizat că Misiunea OSCE, în baza Principiilor de cooperare cu Comisia Unificata de Control, semnate la 10 decembrie 2004, are dreptul să viziteze obiectivele FMMP.
Delegația Republicii Moldova și-a expus poziția că este inadmisibilă înaintarea oricăror condiționalități ce împiedica îndeplinirea sarcinilor Misiunii OSCE în Zona de Securitate si a chemat să se renunțe la interpretarea denaturată a documentelor operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru.
În cadrul ședinței Comisiei au fost abordate, de asemenea, subiecte organizatorice, fiind desemnați noi reprezentanți ai delegațiilor în calitate de observatori militari, membri și experți în locul celor care și-au încheiat mandatul.