Arsenalul militar folosit în SIRIA. Peste 100 de rachete lansate, susține Rusia. Date despre bazele rusești din teritoriu

  • 14 Aprilie 2018 12:22
Arsenalul militar folosit în SIRIA. Peste 100 de rachete lansate, susține Rusia. Date despre bazele rusești din teritoriu

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au lansat peste o sută de rachete asupra unor ține civile și militare din Siria, se arată într-un comunicat emis, sâmbătă, de către Ministerul Apărării din Rusia.

Potrivit comunicatului Ministerului Apărării din Rusia, mai multe rachete au fost doborâte de sistemele siriene de apărare antiaeriană construite în Uniunea Sovietică în urmă cu 30 de ani.

”Nicio bază rusă din Siria nu a fost ținta atacurilor”, a precizat Ministerul Apărării din Rusia.

”Sistemele antiaeriene siriene S-125, S-200, Buk și Kvadrat au fost implicate în operațiunile de interceptare a rachetelor. Aceste sisteme au fost fabricate în Uniunea Sovietică în urmă cu peste 30 de ani. Peste o sută de rachete de croazieră și sol-aer au fost lansate către ținte civile și militare din Siria de către nave americane, britanice și franceze”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Un oficial pro-Assad a declarat că obiectivele militare din Siria atacate de SUA, Franța și Marea Britanie fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile ca urmare a informațiilor primite din partea Rusiei.

Oficiali de la Pentagon au declarat că a fost bombardat un complex militar de cercetare din Damasc, unde erau produse arme chimice și biologice, un depozit de armament și un comandament militar din Homs.

O alianță formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. 

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău