Armenia | Nikol Pashinyan a fost desemnat premier

  • 14 Ianuarie 2019 14:29
Armenia | Nikol Pashinyan a fost desemnat premier

Președintele armean Armen Sarkissian l-a desemnat luni pe reformatorul Nikol Pashinyan în funcția de prim-ministru, cu ocazia primei sesiuni a parlamentului rezultat din alegerile legislative anticipate convocate de liderul mișcării din mai pentru a-și consolida puterea, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În fața Parlamentului nou-ales din această fostă republică din Caucaz, președintele armean Armen Sarkissian a salutat "gradul înalt de legitimitate" al noii majorități conduse de Nikol Pashinyan, un fost jurnalist în vârstă de 43 de ani.

La mijlocul lunii decembrie, coaliția condusă de partidul 'Contract civil' al lui Pashinyan a obținut o mare victorie, adunând 70,43% din voturi.

Conform Constituției, el dispune acum de 15 zile pentru a forma un guvern.

Pashinyan devenise deja prim-ministru în mai după ce a condus timp de mai multe săptămâni manifestații masive împotriva guvernului. Însă el nu controla și Parlamentul, care era dominat de Partidul Republican al fostului președinte Serj Sargsyan, motiv pentru care, blocat în reformele sale, el a convocat alegeri anticipate.

El a lansat de la venirea la putere o campanie puternică împotriva corupției - din armată sau vamă și până la școli - și a promis o 'revoluție economică', într-o țară unde circa 30% dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei, conform statisticilor oficiale.

Pe partea politică, liderul 'revoluției de catifea' armene promite atât "întărirea alianței strategice cu Rusia", cât și "consolidarea cooperării cu SUA și Uniunea Europeană", echilibrând o diplomație dominată de relațiile bune cu Moscova.

La alegerile anticipate, Partidul Republican al fostului președinte Serj Sargsyan nu a obținut decât 4,7% din sufragii, nereușind să depășească pragul de 5% necesar pentru intrarea în Parlament.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a salutat scrutinul, spunând că a fost organizat 'prin respectarea libertăților fundamentale' și că s-a bucurat 'de o mare încredere din partea publicului'. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău