Armata Română a început să instaleze adăposturi antiaeriene în satul Plauru, unde au căzut dronele rusești lângă granița cu Ucraina
-
12 Septembrie 2023 18:42
Militarii români au început să construiască marți adăposturi de protecție pentru sătenii din Plauru, localitatea tulceană unde au căzut două drone, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Autoritățile cercetează acum dronele, primele indicii arătând că au fost utilizate de armata rusă în invazia din Ucraina.
Militarii instalează două adăposturi din beton. Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioim, scrie G4Media.
Instalarea spațiilor de protecție a populației în localitatea Plauru are loc după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență, un organism guvernamental, a adoptat o hotărâre în acest sen la 7 septembrie.
Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice.