Armata americană inaugurează un exercițiu multinațional pe flancul estic al NATO
-
03 Iunie 2018 07:31
Aproximativ 18.000 de soldați din 19 țări, în principal membre ale NATO, vor participa la exercițiul Saber Strike care începe duminică în Polonia și țările baltice, condus de armata americană pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, relatează AFP.
Această desfășurare, una dintre cele mai importante din Europa pentru forțele americane de la sfârșitul Războiului Rece, este destinată să liniștească statele europene aliate ale Washingtonului situate cel mai la est, care sunt îngrijorate din cauza frecventelor manevre militare ruse din vecinătatea lor și a conflictului ucrainean.
A opta ediție a acestui exercițiu anual, care va avea loc între 3 și 15 iunie, coincide cu informația apărută săptămâna trecută în Polonia potrivit căreia această țară ar intenționa să participe la finanțarea unei prezențe sporite a forțelor armate americane pe teritoriul său.
Pawel Soloch, șef al Biroului securității naționale pe lângă președinția Poloniei, a afirmat că un "document de informare" redactat la Ministerul Apărării se referă la o sumă cuprinsă între 1,5 și 2 miliarde de dolari pe care țara sa ar putea să îi aloce pentru a participa la cheltuielile de staționare a unei unități blindate americane.
Anunțul a provocat o reacție imediată a Moscovei apreciind că o asemenea desfășurare "nu aduce niciun fel de beneficii securității și stabilității pe continent".
Statele Unite și-au consolidat prezența pe flancul estic al NATO după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.
Armata americană a înființat, în mai 2017, un nou cartier general în Polonia pentru comanda celor aproape 6.000 de soldați ai săi desfășurați în cadrul operațiunilor NATO și Statelor Unite în regiune.
Statele Unite comandă un batalion multinațional al NATO în Polonia, iar Canada, Marea Britanie și Germania se află la conducerea unor batalioane similare desfășurate în țările baltice vecine, în Lituania, Letonia și Estonia unde vor avea loc, de asemenea, manevrele Saber Strike.
Cu prilejul unei vizite efectuate la Varșovia săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a plasat capacitatea de a transporta forțele, disuasiunea și proiectarea stabilității printre marile teme ce vor fi dezbătute la summitul prevăzut să aibă loc între 11 și 12 iulie la Bruxelles, menite să răspundă la politica dusă de Kremlin.
Pentru a cimenta legăturile sale militare cu Washingtonul, Polonia a semnat în martie un contract de achiziționare a unui sistem antirachetă american Patriot, pentru 4,75 de miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro).
Rusia a denunțat proiectele de dezvoltare a acestui sistem în Polonia și România, afirmând că încalcă un vechi tratat din 1987.
La rândul său, Moscova a fost acuzată în februarie de Polonia și Lituania că desfășoară "în vederea unei prezența permanente" în enclava vecină Kaliningrad rachete Iskander capabile să transporte focoase nucleare.
O parte a exercițiului Saber Strike se va derula în vecinătatea enclavei ruse, mai informează AFP.
Sursa: Agerpres