Armă biologică pe bază de ricin, descoperită în locuința unui tunisian din Köln, în Germania

  • 14 Iunie 2018 17:58
Armă biologică pe bază de ricin, descoperită în locuința unui tunisian din Köln, în Germania

Procurorii din Germania au anunțat joi că au descoperit o încărcătură de toxină pe bază de ricin într-un apartament din Köln locuit de un cetățean tunisian.

Potrivit comunicatului oficial, tunisianul - în vârstă de 29 de ani și identificat ca Sief Allah H - a fost arestat marți noaptea sub suspiciunea de încălcare a legii germane privind controlul armelor de război. Tunisianul este acuzat că în luna mai a procurat mai multe materiale, printre care și o cantitate suficient de mare de semințe de ricin, iar în luna iunie suspectul a reușit să obțină toxina din ricin, toxină descoperită de forțele de securitate după o percheziție în apartament.

Autoritățile germane cercetează acum modul în care suspectul plănuia să utilizeze toxina preparată. Tunisianul lucra la o "armă biologică" și este suspectat că pregătea un atac terorist, relevă comunicatul procurorilor germani, care au precizat că nu există dovezi că suspectul ar avea legături cu vreo organizație extremistă. "Ricinul este mai periculos decât veninul de cobră. O cantitate foarte mică de ricin e suficientă pentru a ucide un adult. Poate fi dizolvată în apă sau în mâncare și nu are antidot", a explicat Elmar Thevessen, expert al postului german ZDF. 

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău