Arina Spătaru acuză deputații PSRM și PD că nu vor să majoreze veniturile bugetelor locale. Reacția democraților

  • 21 Noiembrie 2019 12:28
Arina Spătaru acuză deputații PSRM și PD că nu vor să majoreze veniturile bugetelor locale. Reacția democraților

Deputata Platformei “Demnitate și Adevăr”, Arina Spătaru, acuză deputații PSRM și PD că nu vor să majoreze veniturile bugetelor locale. Se întâmplă după ce, ieri, deputații socialiști și democrați, membri ai Comisiei parlamentare Administrație Publică, s-au abținut să voteze un proiect de modificare a Legii privind finanțele publice locale care prevede suplinirea acestora cu aproape 600 de milioane de lei. Deputații democrați au respins acuzațiile. Cu detalii Aliona Savca.

Deputata Platformei DA, Arina Spătaru, a menționat că proiectul care are, deja, avizul pozitiv al Guvernului și al Congresului Autorităților Locale din Moldova, prevede ca din anul  2020 bugetele locale urmează să fie suplinite cu aproape 600 de milioane de lei. Din acești bani 209 milioane provin din contul modificării cotelor de la impozitul pe venit al persoanelor fizice și 386 de milioane din transferuri. Arina Spătaru a precizat că socialiștii și democrații, membrii ai Comisiei parlamentare Administrație Publică, s-au abținut să voteze aceste modificări.

De la vot s-au abținut deputații PSRM și PD. S-au abținut de la suplimentarea veniturilor localităților în care au fost votați ei sau colegii lor. S-au abținut de la autonomia reală a localităților. S-au abținut de la dezvoltarea economică sporită în regiuni și creșterea echilibrată a unităților administrativ-teritoriale.”  

Votul comun al deputaților socialiști și democrați confirmă, încă o data, că între PSRM și PD există o coaliție, susține Arina Spătaru.  

Solicitat de Radio Chișinău, președintele Comisiei parlamentare Administrație Publică, democratul Vasile Bâtca a precizat că deputații s-au abținut de la vot deoarece au solicitat mai întâi revizuirea avizului de către noul Guvern.

Opiniile în comisie au fost că avizul Guvernului Sandu, care a fost dat, să fie revizuit de Guvernul actual. Fiindcă nu poate un Guvern care a fost demis să pună în sarcina noului Guvern opinia sa. Am sfătuit cu toții ca această inițiativă legislativă să fie înaintată în ședința de plen a Parlamentului cu avizul noului Guvern. Aceasta a fost decizia și de aceea noi ne-am abținut.”

Proiectul de modificarea a Legii privind finanțele publice locale urmează să fie dezbătut și aprobat la una din ședințele viitoare ale Legislativului.

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,09 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău