ARBI va administra un registru unic, care va conține date date privind bunurile infracționale sechestrate

  • 21 Ianuarie 2021 12:11
ARBI va administra un registru unic, care va conține date date privind bunurile infracționale sechestrate

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție va administra un registru unic, care va conține informația generalizată pe țară a bunurilor infracționale sechestrate.

Potrivit CNA, procurorii, executorii judecătorești, Serviciul Fiscal de Stat și instanțele de judecată vor transmite informația despre bunurile infracționale indisponibilizate, confiscate și recuperate către ARBI care le va include în Registrul unic al Bunurilor Infracționale Indisponibilizate. Registrul a fost recent notificat la Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și a primit aviz pozitiv pentru a fi implementat.

Conform surse citate, utilizarea acestei baze de date va spori nivelul de securizare a informației, integritatea datelor, va asigura istoricul de modificări privind aplicarea și ridicarea sechestrelor. De asemenea, va permite creșterea eficienței activității angajaților CNA în cadrul proceselor de recuperare a bunurilor infracționale.

Atât conceptul tehnic, cât și baza de date a registrului au fost elaborate și implementate cu suportul proiectului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Controlul corupției prin aplicarea legii și prevenire". Anterior, evidența bunurilor sechestrate de către Agenție era asigurată prin intermediul documentelor electronice.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău