ARBI a emis ordine de înghețare pe bunuri în valoare de 3 milioane de lei și a depus pe conturile trezoreriale alte 500 de mii de lei
-
09 Octombrie 2023 09:14
ARBI a emis ordine de înghețare pe bunuri în valoare de 3 milioane de lei și a depus pe conturile trezoreriale alte 500 de mii de lei, transmite CNA.
În prezent în gestiunea ARBI sunt 108 delegații pe 76 de cauze penale în privința a 76 de subiecți.
Săptămâna trecută, CNA și-a axat activitatea atât pe componenta de prevenire a corupției, cât și pe cea de combatere. Ofițerii de urmărire penală au transmis o cauză penală procurorilor cu propunere de judecată, alte 380 de dosare fiind la moment în gestiunea subdiviziunii. Pe domeniul expertizei anticorupție s-au înregistrat 40 de proiecte, recepționate de la autorități, alte 16 rapoarte de expertiză și 39 de avize fiind remise autorilor.
Au fost efectuate 8 analize operaționale, două expertize judiciare, au fost eliberate 180 de caziere de integritate și au fost organizate 8 instruiri anticorupție pentru agenți publici și privați.
În penitenciare se află 10 persoane, arestate în cadrul cauzelor penale ale CNA. În cancelaria CNA au fost înregistrate 1513 materiale. La linia națională anticorupție Au Fost primite 31 de apeluri telefonice.