Aproximativ o mie de patrupezi din capitală urmează să fie sterilizați

  • 13 Mai 2019 12:48
Aproximativ o mie de patrupezi din capitală urmează să fie sterilizați

Într-o săptămână, la Chișinău va sosi o nouă misiune care urmează să sterilizeze în două săptămâni aproximativ o mie de patrupezi. Este vorba despre câini ai străzii, dar și cu stăpân, care vor fi sterilizați gratuit, transmite IPN.

Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a declarat la ședința de la Primărie că misiunea este a unei organizații mondiale și din ea fac parte aproximativ 15 persoane, care vor instrui specialiștii de la Chișinău. Se planifică să fie sterilizați câte o sută de câini pe zi. Potrivit edilului, la o clinică veterinară sterilizarea costă între 700 și o mie de lei, iar în cadrul activității misiunii, câinii vor putea fi sterilizați gratuit. „Suntem gata să oferim și transport iubitorilor de animale, ca să aducem câinii la sterilizare și să-i ducem înapoi”, a menționat Ruslan Codreanu.

Potrivit lui, aceasta este a doua misiune de sterilizare din acest an, prima fiind cea din România. Vor urma altele două. „De ce este importantă pentru noi, ca municipiu, această activitate, pentru că situația a fost delăsată foarte mulți ani. Nu au avut loc sterilizări și acum ne pomenim că numărul animalelor de companie pe stradă este foarte mare”, a mai spus primarul.

Primarul a făcut apel către persoanele care dețin animale de companie să vină să sterilizeze câinii.

La sfârșitul lunii octombrie 2018, în capitală a fost deschis un centru de sterilizare a câinilor. Investiția municipalității în deschiderea centrului este de circa 400 de mii de lei, surse alocate din bugetul municipal. În luna martie, la Chișinău a fost o echipă din România, care a reușit să sterilizeze circa 150 de câini.

 
 
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău