Aproximativ 450 de locuințe sociale sunt planificate să fie construite în 12 localități ale Republicii Moldova

  • 18 Februarie 2023 10:30
Aproximativ 450 de locuințe sociale sunt planificate să fie construite în 12 localități ale Republicii Moldova

În jur de 450 de locuințe sociale se planifică să fie construite în 12 localități pentru aproximativ 1600 de persoane. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a precizat într-un răspuns pentru IPN că la momentul actual se întreprind acțiuni în vederea inițierii și semnării Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea proiectului. Costul estimativ al inițiativei se ridică la 34 de milioane de euro.

Proiectul de construcție a locuințelor sociale în Republica Moldova, în fazele I și II, a livrat în total 926 de locuințe sociale cu suprafața totală de 44468,95 de metri pătrați. În cadrul primei faze a Proiectului au fost construite două blocuri locative în orașul Chișinău, un bloc locativ la Glodeni și unul la Criuleni. În următoarea fază au fost edificate blocuri locative în orașele Călărași, Briceni, Soroca și altele. În Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023 este inclusă lansarea Fazei a III-a a proiectului de construcție a locuințelor sociale care, pe lângă construcția locuințelor, conține reconstrucția căminelor studențești și construcția/reconstrucția azilurilor pentru bătrâni. Se preconizează modernizarea căminelor studențești în patru orașe cu o capacitate de aproximativ 750 de locuri și construcția/renovarea azilurilor pentru bătrâni în 16 localități, cu o capacitate de cazare pentru aproximativ 800 de persoane.

Locuințele sociale pot fi închiriate de către persoanele sau familiile al căror venit lunar pentru fiecare membru nu depășește minimul de existență stabilit pe țară (2485 de lei în primul semestru al anului 2022) și care întrunesc cumulativ anumite condiții. Solicitanții nu pot avea în proprietate o locuință sau un teren pentru construcție. Nu sunt eligibili cei care în ultimii cinci ani și-au vândut casa sau au primit mai devreme ajutor din partea statului sau al autorităților administrației publice locale, inclusiv credite preferențiale, pentru achiziționarea unei locințe.  

De drept prioritar la obținerea locuințelor sociale beneficiază persoanele cu dizabilitate severă care nu sunt angajate în câmpul muncii în legătură cu starea sănătății sau persoanele care îngrijesc minori cu dizabilități severe. În categorii prioritare se regăsesc familiile în care s-au născut tripleți, cvadrupleți sau mai mulți copii născuți simultan, precum și copiii orfani care au împlinit vârsta de majorat și nu au primit locuință din partea statului, dar și familiile tinere care nu dispun de o locuință.

Cererile pentru locuințe sociale se depun la consiliul raional, după caz, consiliul local. Înainte de atribuirea locuințelor, o comisie specială cercetează condițiile de locuit ale fiecărei persoane înscrise în lista ordinii de succesiune căreia se prevede să i se aloce o locuință și prezintă propunerile sale consiliului raional/consiliului local. Contractul de închiriere a locuinței sociale se întocmește pe un termen de până la cinci ani. Termenul poate fi prelungit dacă se mențin condițiile de obținere a locuinței sociale.

La momentul încheierii contractului de locațiune, părțile stabilesc cuantumul chiriei, care va include și cheltuielile de întreținere curentă a locuinței închiriate, cotizația la reparația capitală a clădirii, cheltuielile pentru întreținerea curentă a încăperilor de uz comun și alte plăți. După încheierea contractului, nu pot fi solicitate plăți suplimentare. Pe lângă plata pentru închirierea locuinței, locatarul este obligat să efectueze și plata pentru serviciile comunale și necomunale conform facturilor prezentate.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale precizează că numărul locuințelor sociale libere variază de la an la an. În acest moment în raionul Hâncești sunt libere 25 de locuințe. În proces construcție sunt locuințe sociale în orașul Cimișlia (49 de apartamente) și orașul Rezina (72 de apartamente).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău