Aprobat de Guvern: Profesorii aflați la început de carieră și stagiarii din școli vor avea parte de mentorat
-
04 Septembrie 14:07
Cadrele didactice debutante și stagiarii din instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor beneficia de un program de ghidare la locul de muncă. Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, Regulamentul cu privire la activitatea de mentorat.
Potrivit unui comunicat al Executivului, scopul aplicării acestui program este de a facilita integrarea profesională a noilor angajați din sistemul de învățământ. Va fi susținută dezvoltarea continuă a competențelor profesionale și personale ale cadrelor didactice și manageriale, va fi promovată inovația și leadershipul în educație, precum și asigurată starea de bine la locul de muncă și, respectiv, progresul elevilor în învățare.
Activitatea de mentorat se va desfășura sub următoarele forme: mentoratul de practică, mentoratul de inserție profesională și mentoratul de dezvoltare profesională la locul de muncă. Pentru a deveni mentor, persoanele trebuie să dețină calificări specifice și experiență profesională corespunzătoare.
Condițiile variază în funcție de nivelul de mentorat (național, regional sau instituțional) și includ absolvirea unor programe de formare specializate, promovarea evaluărilor și obținerea certificatelor necesare.