Aproape 100 de companii s-au retras sau și-au întrerupt activitatea din Rusia
-
03 Martie 2022 11:30
Rusia e pedepsită dur de marii giganții petrolieri, iar producătorii auto anunță și ei încetarea acordurilor comerciale sau producția în țara lui Vladimir Putin. Există însă și companii care se retrag din Ucraina, invocând îngrijorări cu privire la siguranța angajaților. Pe de altă parte, autoritățile de la Moscova au anunțat că firmele din Vest reacționează la presiuni politice și că vor fi împiedicate să vândă activele rusești.
Americanii de la ExxonMobil vor renunța la ultima lor mare investiție în țara condusă de Vladimir Putin, adică la administrarea marilor câmpuri de producție de petrol și gaze pe insula Sahalin din Orientul Îndepărtat al Federației Ruse. Operațiunile de petrol și gaze din Rusia ale Exxon erau evaluate la peste 4 miliarde de dolari, scrie digi24.ro.
În urma unor presiuni puternice din partea guvernului britanic, cei de la British Petroleum (BP) au anunțat că renunță la una dintre cele mai mari investiții străine din Rusia, participația de circa 20% din Rosneft și joint-venture-urile asociate. Potrivit analiștilor, acest lucru ar putea costa BP 26 de miliarde de dolari.
Și grupul olandezo-britanic Shell a decis renunțarea la afacerile din Rusia și abandonarea proiectelor cu Gazprom, care erau evaluate, la finalul anului trecut, la aproximativ 3 miliarde de dolari.
Francezii de la TotalEnergies și norvegienii de la Equinor au anunțat și ei că nu vor mai investi în Rusia, în timp ce OMV a anunțat că nu mai continuă discuțiile cu Gazprom pentru achiziția unei participații la un câmp de gaze din Siberia.
Izolarea Rusiei este adâncită și de oprirea temporară, de către giganții de transport maritim Maersk și Mediterranean Shipping Company, a tuturor transporturilor de containere către și dinspre această țară.
Și marile companii auto taie legăturile economice sau își revizuiesc operațiunile din Rusia. Anunțuri în acest sens au fost făcute de General Motors, Volvo, Ford, Audi, Jaguar, Cadilac, Aston Martin.
Pe de altă parte, francezii de la Renault, care dețin 68% din cel mai mare producător auto rus, AvtoVaz, au anunțat doar că vor suspenda activitatea fabricii din Moscova până pe 5 martie din cauza „schimbărilor forțate în actualele rute logistice”.
Gigantul auto mondial Toyota a anunțat joi suspendarea „până la noi ordine” a producției în Rusia cu începere de vineri, precum și a importurilor în țară, invocând „întreruperile în lanțul de aprovizionare” legate de conflictul ruso-ucrainean, transmite AFP. „Întreruperile în lanțul de aprovizionare” la care se referă grupul într-un comunicat sunt legate de invadarea Ucrainei de către Moscova și de sancțiunile internaționale care au căzut de atunci asupra Rusiei, a confirmat purtătoarea de cuvânt, conform Agerpres.
„Fiind o companie cu operațiuni în Ucraina și Rusia, prioritatea noastră în gestionarea acestei crize este să asigurăm securitatea tuturor membrilor echipei noastre, a personalului din vânzări și a partenerilor din lanțul de aprovizionare”, a adăugat grupul.
Alți producători auto japonezi, printre care Honda și Mazda, au oprit temporar exportul de vehicule sau piese în Rusia din cauza sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei, potrivit media locale.
Războiul din Ucraina i-a determinat și pe marii producătorii de avioane Boeing și Airbus să anunțe că suspendă livrarea de piese, suportul tehnic și operațiunile de mentenanță pentru avioanele companiilor rusești.
În plus, companiile americane de carduri de plată Visa și Mastercard au blocat mai multe instituții financiare rusești din rețeaua lor.
Iar companiile americane Apple, Nike au încetat să-și vândă produsele în Rusia.
Unele companii se retrag, însă, din Ucraina, nu din Rusia, spunând că au îngrijorări cu privire la siguranța angajaților și operațiunilor pe măsură ce invazia rușilor continuă, precum Coca-Cola și Carlsberg.
Aproape o sută de mărci și companii globale părăsesc piața rusă din cauza invaziei din Ucraina, anunță portalul de informații ucrainean Hasdiy.org.
Printre companiile care au reacționat la invadarea Ucrainei se numără și Spotify, care își închide birourile din Rusia, informează joi agenția DPA, citată de Agerpres. Cu toate acestea, serviciile platformei de streaming muzical și podcast vor continua să fie disponibile în Rusia „pentru a permite fluxul global de informații”.
Spotify a declarat că întreg conținutul media de stat ruse RT și Sputnik va fi eliminat. Ambele sunt acuzate de națiunile occidentale că răspândesc propagandă de război și informații false și au fost interzise în Uniunea Europeană începând de miercuri.
Gigantul american al jocurilor video Electronic Arts a anunțat, miercuri, că va retrage echipa națională a Rusiei și toate cluburile ruse de la ultra popularul joc video de fotbal „FIFA 22” și din aplicațiile acestuia online și pe mobil, informează AFP, citată de Agerpres. „EA Sports este solidar cu FIFA și UEFA”, care au decis excluderea echipei Rusiei de la barajele pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar, dar și toate echipele naționale și cluburile „până la noi ordine”.