API: „Poșta Moldovei” va plăti abonamentele la ziare și reviste în avans, trimestrial
-
16 Noiembrie 2021 17:37
Începând cu semestrul doi al anului 2022, plățile pentru abonamentele la ziare și reviste vor fi achitate de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” în avans, trimestrial, față de avansul lunar prevăzut de ultima versiune a contractului de distribuire a edițiilor periodice. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanții Asociației Presei Independente (API) și conducerea întreprinderii „Poșta Moldovei”, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al API, administratorul interimar al „Poștei Moldovei”, Roman Cojuhari, a dat asigurări că va fi semnat un acord adițional cu redacțiile în acest sens. Totodată, în anul 2022 vor continua discuțiile privind taxele de împachetare și sortare, impuse editorilor de precedentele conduceri ale întreprinderii „Poșta Moldovei”, pe care editorii le consideră abuzive.
Directorul executiv API, Petru Macovei, a precizat că achitarea către redacții a sumelor plătite de abonați este necesară pentru acoperirea unor cheltuieli strategice ale unei redacții de presă scrisă, cum ar fi procurarea unor cantități mai mari de hârtie de ziar la prețuri mai avantajoase sau investițiile în echipament.
Mai devreme, Consiliul de Administrare al Asociației Presei Independente a adresat un apel autorităților statalului în care a constatat că „Poșta Moldovei” a mimat negocierile cu redacțiile naționale și regionale, negociind contractele doar din perspectiva propriilor interese, în final fiind impuse condiții contractuale mai dezavantajoase pentru editori decât cele anterioare. API a semnalat clauze contractuale abuzive, care nu contribuie la soluționarea celor mai importante probleme invocate de editorii presei scrise.