Apel Promo-LEX. Victor Pleșcanov, deținut ilegal într-o închisoare din Tiraspol, ar fi încercat să se sinucidă și are nevoie de asistență medicală

  • 28 Noiembrie 2022 13:48
Apel Promo-LEX. Victor Pleșcanov, deținut ilegal într-o închisoare din Tiraspol, ar fi încercat să se sinucidă și are nevoie de asistență medicală

Asociația Promo-LEX face apel la autoritățile constituționale de la Chișinău precum și la misiunile diplomatice acreditate în Rep. Moldova, prin care cere acordarea asistenței medicale urgente și eliberarea din detenție ilegală a lui Victor Pleșcanov, deținut într-o închisoare la Tiraspol. Zilele trecute el ar fi încercat să se sinucidă.

Victor Pleșcanov a fost condamnat, la sfârșitul lunii septembrie, de o așa-numită ”judecătorie din Tiraspol” la trei ani și două luni privațiune de libertate și acuzat de așa numită ”incitare la  extremism”. Activistul criticase pe rețelele de socializare războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina precum și așa-numitele autorități din regiunea transnistreană.

Nu se cunoaște care ar fi starea de sănătate a acestuia în momentul de față, deoarece accesul rudelor este respins. Se cunoaște doar faptul că deținutul și-ar fi tăiat venele fiind în detenție solitară, se arată în comunicatul Promo-LEX.

Pentru că ar fi refuzat munca în detenție, la 23 și 24 noiembrie 2022, Victor Pleșcanov a fost transferat pe un termen de 15 zile în izolatorul disciplinar din cadrul închisorii, aflat la subsolul instituției, unde persoanele sunt deținute solitar în condiții inumane și degradante.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău