Apel către contribuabili să direcționeze 2% din impozitul pe venit Uniunii Pensionarilor

  • 20 Decembrie 2019 18:00
Apel către contribuabili să direcționeze 2% din impozitul pe venit Uniunii Pensionarilor

Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova face apel către cetățenii contribuabili să îi direcționeze cele 2% din impozitul pe venit plătit statului. Reprezentanții organizației susțin că apelul are scopul de a asigura minimumul necesar de existență pentru această categorie de cetățeni ai țării.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă, a declarat că decizia de a redirecționa 2% din impozit în favoarea organizației ar oferi posibilitatea instituirii unui fond de sprijin al persoanelor de vârsta a treia. „Persoana care va susține inițiativa nu are nimic de pierdut. În câștig e doar pensionarul”, a declarat Victor Leancă.

Potrivit lui, odată cu formarea acestui fond de sprijin, se dorește susținerea inițiativelor asistenților sociali și medicali de a ajuta oamenii vârstnici rămași fără sprijin. La fel, vor putea fi desfășurate acțiuni de caritate.

Victor Leancă mai spune că acești bani ar fi și un suport la cheltuielile planificate pentru deschiderea centrelor de deservire a oamenilor de vârsta a treia. Președintele Uniunii Pensionarilor precizează că în țară sunt peste 700 de mii de pensionari, majoritatea fiind la limita sărăciei.

„Orice persoană care, în luna martie, îndeplinește declarația fiscală unde arată venitul său salarial și, fiind hotărât să transfere cele 2% în contul Uniunii Pensionarilor, trebuie să scrie numai numărul contului fiscal al Uniunii, care este: 1011620009329”, a declarat Victor Leancă.

Mecanismul desemnării procentuale în cuantum de 2% din impozitul pe venit (Legea 2%) este aplicat începând cu anul 2017, pentru venitul obținut în anul precedent. Persoanele fizice plătitoare de impozite pot direcționa 2% din suma impozitului pe venitul obținut în anul precedent către organizațiile neguvernamentale care acționează în interes public și către entitățile religioase. Dacă nu se face această redirecționare, banii rămân în contul statului.

Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova a fost inclusă în lista organizațiilor care pot beneficia de mecanismul 2% în luna septembrie a acestui an.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău