APCE a votat o rezoluție referitoare la funcționarea instituțiilor democratice din R. Moldova
-
04 Octombrie 2019 08:01
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), reunită în această săptămână la Strasbourg, a dezbătut și votat ieri o rezoluție referitoare la funcționarea instituțiilor democratice din Republica Moldova.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), reunită în această săptămână la Strasbourg, a dezbătut și votat ieri o rezoluție referitoare la funcționarea instituțiilor democratice din Republica Moldova.
Documentul salută reformele lansate de noua majoritate parlamentară, mai ales în domeniul justiție și a combaterii corupției, dar atrage atenția că aceste modificări trebuie făcute respectând standardele democratice, transmite Europa Liberă. „APCE recunoaște necesitatea măsurilor luate pentru eradicarea statului capturat” dar cere autorităților moldovene „să se asigure că măsurile luate vor permite reformarea sistemului, ducând la consolidarea instituțiilor democratice”, se arată în rezoluție.
De asemenea, este salutată reforma din justiție, lansată de noua guvernare în august, dar sunt exprimate și o serie de îngrijorări.
Referitor la „furtul miliardului”, rezoluția deplânge progresele minime făcute până acum în anchetă și salută crearea comisiei parlamentare care investighează acum frauda, precum și publicarea informațiilor din raportul Kroll 2, încurajând să se continue publicarea informațiilor relevante, mai notează Europa Liberă.
Sursa:Europa libera