APCE a adoptat o decizie referitoare la Legea educației din Ucraina
-
12 Octombrie 2017 14:10
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat joi o decizie cu recomandări adresate Ucrainei în urma unei dezbateri de urgență pe tema noii legi ucrainene a învățământului - scrie Evropeiska Pravda. Documentul a fost adopat cu 82 de voturi ''pentru'', 11 ''împotrivă'' și 17 abțineri.
În decizia respectivă, APCE condamnă în termeni duri faptul că Rada Supremă de la Kiev a adoptat Legea educației, prin modificarea articolului 7 (privind limba de predare în sistemul de învățământ) fără consultarea reprezentanților minorităților naționale. De asemenea, Adunarea a solicitat Ucrainei să ia în considerare toate recomandările Comisiei de la Veneția, fără excepție, precum și să aducă modificări corespunzătoare Legii educației.
În plus, APCE (contrar poziției raportorului din Estonia, Andreas Herkel - notează publicația ucraineană) constată că deja există "o serie de probleme juridice în privința acestei legi ucrainene", în afară de ceea ce va mai spune Comisia de la Veneția. În urma dezbaterii, a fost acceptată majoritatea propunerilor deputaților români și maghiari.
În mod special, reprezentanții Ungariei și României s-au opus conceptului de "educație mixtă", cu predarea a 60% din materii în limba ucraineană și 40% în limba minorității - scrie Evropeiska Pravda. De asemenea, din document au fost scoase toate punctele care menționează că educația "exclusiv în limba minorității" (fără predarea materiilor în limba de stat) este în detrimentul copiilor, din cauza reducerii competitivității acestora pe piața muncii și a dificultăților întâmpinate la admiterea în învățământul superior.
A mai fost respins un amendament al părții ungare, potrivit căruia din decizia APCE trebuie eliminată trimiterea la dreptul Ucrainei de a proteja limba de stat și că limba oficială unește statul.
A fost respinsă și propunerea comună a parlamentarilor din România și Ungaria, care au încercat să excludă din document aspectul referitor la absența școlilor publice exclusiv ucrainene în țările lor - mai scrie Evropeiksa Pravda.
Sursa: Rador