Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât toate dronele trimise de ruși să bombardeze Kievul
-
25 Mai 2023 08:14
Trupele ruse au încercat să bombardeze Kievul cu drone kamikaze de tip Shahed, în noaptea de miercuri spre joi, însă forțele de apărare antiaeriană ale Ucrainei au distrus toate țintele aeriene rusești, scrie Rador.
"Inamicul a demonstrat încă o dată că orașul Kiev rămâne una dintre țintele sale principale în acest război. După cea mai lungă pauză din luna mai, trupele ruse au atacat, din nou, Kievul pe cale aeriană. Acesta este al 12-lea atac asupra capitalei de la începutul lunii. În timpul unei alerte de raid aerian care a durat mai mult de trei ore, inamicul, conform datelor preliminare, a folosit drone de tip Shahed" - a transmis administrația militară din capitala ucraineană.
Potrivit instituției, rușii continuă tactica loviturilor în mai multe valuri, cu intervale între grupurile de drone de atac. Armata rusă încearcă, astfel, să-și atingă obiectivele, inclusiv epuizarea apărării antiaeriene ucrainene. Cu toate acestea, noaptea trecută, armata Ucrainei a reușit să detecteze și să distrugă toate țintele aeriene care se deplasau în direcția Kiev, astfel că nu au fost permise atacuri asupra capitalei.