Anul agricol 2018 se anunță a fi favorabil
-
03 Aprilie 2018 09:07
Anul agricol 2018 se anunță a fi la fel de favorabil ca și cel de anul trecut, deși culturile de toamnă au ieșit din starea de repaus biologic cu întârziere de aproape două săptămâni. Zăpada și temperaturile scăzute din martie nu am afectat culturile de toamnă. Constatările au fost făcute luni, 2 aprilie, la o conferință de presă privind starea culturilor de toamnă și începutul lucrărilor agricole de primăvară, transmite IPN.
Vasile Luca, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a spus că în toamna anului trecut, peste 400 de mii de hectare au fost însămânțate cu grâu, orz și rapiță. Condițiile meteo pe parcursul iernii au fost favorabile dezvoltării acestor culturi, dar și celor multianuale. Rezerva de apă din sol este în acest moment una dintre cele mai mari din ultimii cinci ani. Solul este umed și mai jos de un metru.
În ceea ce privește însămânțarea de primăvară, estimativ, culturile vor ocupa o suprafață de peste 950 de mii de hectare. Se va cultiva porumb, floarea soarelui, soia, orz etc. Agriculturii sunt asigurați cu material săditor și semincer în proporție de aproape 100%. În contextul apropierii lucrărilor agricole de primăvară, au fost efectuate și primele achitări din Fondul de subvenționare, pentru ca să fie nu înregistrate întârzieri la arat și semănat, a declarat secretar de stat.
Cu referire la protecția antigrindină a terenurilor agricole, s-a menționat că în 24 de raioane există 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină. Suprafața protejată este de 1,6 milioane de hectare de terenuri agricole sau 90%. În acest an vor deveni active încă 11 puncte de lansare a rachetelor antigrindină, în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni.
Agricultori sunt sfătuiți să-și asigure terenurile agricole contra intemperiilor, pentru a evita pagubele. Secretarul de stat susține că foarte puțini agricultori utilizează acest instrument. Anul trecut doar 2% din terenurile agricole au fost asigurate.
Vasile Șarban, șef de direcție la MADRM, a îndemnat agricultorii să țină cont de faptul că verele în Moldova sunt secetoase, să evite trecerile excesive cu tehnică peste terenuri agricole pentru a nu permite evaporarea apei. Șeful de Direcție a mai spus că luna aprilie este cea mai complicată pentru agricultori, deoarece în această perioadă se înregistrează cele mai multe înghețuri.