Revenirea la zonele de influență prin haos și destabilizare...

În 2021 spațiul post-sovietic a fost bântuit de mai multe crize de ordin politic, economic, pandemică, energetic etc. Anul 2022 se anunță a fi unul cu provocări mult mai periculoase. După toate aparențele, acest an va fi al crizelor geopolitice, care vor adânci efectele crizelor anului precedent. Agenda pentru anul 2022 a fost prefigurată încă în noiembrie 2021 de către ex-consilierul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, inventatorul și promotorul conceptului democrației suverane – Vladislav Surkov. Ideologul respectiv și-a intitulat manifestul programatic: Unde s-a adăpostit haosul? Dezasamblarea stabilității, argumentând că de dragul stabilității politice din Rusia, aceasta din urmă ar trebui să-și destabilizeze vecinii, exportând haosul în fostele republici sovietice, care ar urma să fie supuse controlului fostei metropole. Așadar, justificarea instaurării regimului autoritar al așa-zisei democrației suverane, trebuie să devină restabilirea măreției Rusiei imperiale prin intermediul extinderii controlului asupra spațiului ex-sovietic. Clar, fără echivocuri și pe înțelesul tuturor.

Conceptul imperialist al ideologului lui Putin este unul, oarecum, nostim, deși foarte periculos. Folosind termeni științifici, se recurge la extinderea aplicării unor concepte teoretice, precum apariția ordinii din haos, elaborate pentru descrierea fenomenelor caracteristice materiei neînsuflețite, asupra fenomenelor social-politice. În mod premeditat, sau poate din prostie, se face abstracție de faptul că societățile umane nu sunt ansambluri mecanice de particule neînsuflețite, ci structuri ierarhizate constituite din oamenii vii, cu emoții, interese și aspirații conștientizate, diferite de cele ale Rusiei. Scopul acestei manipulări ieftine este convingerea opiniei publice că reflexele imperialiste rusești au la bază o fundamentare științifică solidă. Pentru a-și justifica conceptul, ideologul imperialist ne aduce următorul exemplu: “Tehnologiile imperiale sunt și astăzi eficiente, când imperiile sunt redenumite superputeri. Anexarea Crimeii este un exemplu viu al consolidării societății prin intermediul haosului din țara vecină”.

Astfel, ne convingem că, utilizând procedee primitive de aruncare a prafului în ochi prin intermediul unor construcții pseudo-științifice, se justifică pretențiile imperialiste care, chipurile, ar fi absolut naturale și imposibil de evitat. În acest context, la distanță de doar aproximativ o lună de la lansarea conceptului de destabilizare a spațiului ex-sovietic, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Rusiei, de o manieră ultimativă, a făcut publice pretențiile oficiale asupra spațiului post-sovietic, insistând și pe finlandizarea Europei Centrale și de Est. În acest sens, Rusia le-a propus SUA și NATO revenirea, de fapt, la zonele de influență, după modelul de la Yalta și Potsdam. Conform pretențiilor menționate, SUA și NATO ar trebui să-i ofere Rusiei garanții de securitate și condiții confortabile în procesul de export al haosului în republicile post-sovietice pentru a le destabiliza și a le supune ulterior intereselor sale. Caracterul ultimativ al inițiativelor rusești a fost confirmat prin amenințarea de a recurge la măsuri militare și tehnico-militare, dacă SUA și NATO nu vor satisface revendicărilor formulate.

Răspunsul Occidentului la pretențiile imperialiste

Deja la 10 ianuarie 2022, la Geneva, reprezentanții Rusiei și SUA au purtat negocieri pe marginea propunerilor rusești. Un comunicat de presă extrem de sobru al MAE al Rusiei, ne lasă să înțelegem că pretențiile Rusiei nu sunt agreate de administrația americană: “Partea rusă a subliniat necesitatea asigurării caracterului legal, obligatoriu din punct de vedere juridic al garanțiilor relevante, în special, inadmisibilitatea extinderii NATO”. Asta-i tot ce a putut obține Rusia la negocieri – să-și reitereze pretențiile, abținându-se de la șantaj.    

Pe de altă parte, reprezentantul SUA la negocierile de la Geneva, a explicat mult mai detaliat atitudinea autorităților americane față de ultimatul Rusiei:

• este straniu că Rusia cere garanții de securitate pe fundalul dislocării a peste 100 mii de militari de-a lungul granițelor Ucrainei, după ce a invadat această țară în 2014 și continuând să alimenteze războiul din Donbass, unde au fost curmate deja peste 14 mii de vieți omenești;
• acțiunile Rusiei sunt cele care tocmai provoacă o nouă criză nu numai în raport cu Ucraina, ci și pentru întreaga Europă. O țară nu poate schimba granițele alteia cu forța, nici nu poate dicta termenii politicii externe a unei alte țări sau nu poate interzice unei alte țări să-și aleagă propriile alianțe;
• dacă Rusia va invada Ucraina, vor exista costuri semnificative și mult peste cele cu care s-a confruntat după 2014 etc.

De asemenea, reprezentantul SUA a ținut să menționeze că, raportându-se la pretențiile Rusiei, țara sa pornește de la principiile de bază ale sistemului internațional, pe care Rusia le-a agreat anterior, de-a lungul anilor. Totuși, în pofida atitudinii ferme, SUA își dorește un eventual progres real prin intermediul diplomației, iar progresul râvnit poate avea loc doar într-un climat de detensionare, nu de escaladare, urmând ca Rusia să se angajeze serios în negocieri diplomatice, axate pe detensionarea situației pe care a tensionat-o în mod deliberat.

În contextul menționat, urmează să aibă loc și alte negocieri ale reprezentanților Rusiei cu NATO, precum și pe platforma OSCE. Totuși, deja e clar că poziția exprimată de SUA va fi cea de bază, care va fi doar detaliată și ajustată în cadrul negocierilor menționate. În astfel de circumstanțe, dacă demersurile imperialiste ale Rusiei nu reprezintă un bluf banal, ar trebui să ne așteptăm în acest an la realizarea amenințărilor de recurgere la măsuri militare și tehnico-militare pentru atingerea pretențiilor anunțate de destabilizare a spațiului post-sovietic.   
Concluzii

Este o axiomă că regimurile autoritare și corupte se văd nevoite să recurgă la tensionarea relațiilor cu vecinii. Acest gen de acțiuni sunt necesare pentru justificarea măsurilor represive în raport cu proprii cetățeni. Cele mai elocvente exemple, în acest sens, le avem pe față chiar în prezent. Regimul lui Lukașenko din Belarus a recurs recent la provocări extrem de periculoase la hotarele Poloniei și Lituaniei, provocând o criză umanitară cu exploatarea refugiaților din Asia Mijlocie. Actualmente, regimul autoritar din Kazahstan minte opinia publică că ar exista unui atac terorist din exterior la adresa acestei țări pentru a justifica intervenția militară rusească, invitată să salveze un regim oligarhic și corupt. Deci, nu e de mirare că regimul președintelui Putin, după ce a nimicit orice opoziția din propria țară, reprimând cu cruzime drepturile cetățenești, își caută legitimitatea prin invocarea unui presupus pericolul extern din partea Ucrainei, NATO, SUA etc.

În circumstanțele invocate, este evident că destabilizarea Republicii Moldova se va încerca a fi realizată prin intermediul dependenței energetice de Rusia și prin eventualele provocări din partea regimului separatist de la Tiraspol. Autoritățile Republicii Moldova și clasa politică ar trebui să-și formuleze foarte clar atitudinile față de pretențiile Rusiei de a destabiliza situația din regiune, întreprinzând toate măsurile necesare pentru a rezista. Altminteri, recentele crize politice din statele așa-zisei Uniuni Economice Eurasiatice își vor găsi ecoul și în Republica Moldova. Pentru aceasta a și fost elaborat conceptul destabilizării spațiului post-sovietic.