Anul 2014 este cel mai călduros an
-
04 Decembrie 2014 14:24
2014 ar putea fi cel mai călduros an începând din 1880, când au început să se înregistreze datele meteo, potrivit estimărilor preliminare asupra climei prezentate miercuri de Organizația Mondială a Meteorologiei (OMM), transmit Agerpress.
Datele difuzate se bazează pe temperaturile - din atmosferă și din apa mărilor și oceanelor - înregistrate în primele zece luni ale anului în curs. Căldurile mari la nivel global asociate cu alți factori au dus la precipitații extrem de abundente și inundații în multe țări ale lumii, afirmă raportul publicat simultan la Geneva și Lima, unde are loc, începând de luni, o conferință internațională de amploare referitoare la schimbările climatice.
În intervalul ianuarie-octombrie 2014, temperatura medie la nivelul globului a fost cu 0,57 grade Celsius mai mare decât cea din perioada 1961-1990, care a fost de 14 grade Celsius.
'Dacă această tendință continuă și în noiembrie și decembrie, 2014 va fi anul cel mai călduros înregistrat vreodată, depășind 2010, 2005 și 1998', susține OMM.