"Am ordonat plecarea majorității americanilor aflați încă la ambasada SUA din Kiev. Riscul unei acțiuni militare rusești este suficient de ridicat și amenințarea este suficient de iminentă pentru ca acesta să fie lucrul prudent de făcut", a declarat Blinken într-o conferință de presă la Honolulu, potrivit Reuters, notează sursa citată.
Majoritatea personalului ambasadei a primit ordin să părăsească imediat Ucraina din cauza amenințării unei invazii din partea Rusiei, departamentul afirmând că pare din ce în ce mai probabil ca situația să se îndrepte spre "un fel de conflict activ".
Decizia a venit după apelul Departamentului de Stat, făcut la începutul acestei săptămâni, ca cetățenii americani privați să părăsească imediat Ucraina.
Avertismentele americane, potrivit cărora acumularea de către Rusia a peste 100.000 de soldați la granițele Ucrainei ar putea anunța o invazie, au devenit tot mai insistente în ultimele zile, dar Moscova a negat o astfel de intenție, catalogând avertismentele SUA drept "isterie" și spunând că are propriile preocupări de securitate în legătură cu ceea ce consideră a fi o agresiune din partea aliaților NATO.
În declarații făcute după ce s-a întâlnit cu omologii săi japonezi și sud-coreeni, Blinken a reiterat că o soluție diplomatică rămâne posibilă, iar calea de urmat este ca Moscova să detensioneze situația.
"Calea diplomatică rămâne deschisă. Modul în care Moscova poate arăta că dorește să urmeze această cale este simplu. Ar trebui să dez-escaladeze, în loc să escaladeze", a declarat Blinken.