Anticipate | Decizia Curții de Apel – în dezbateri între deputați și experți

  • 18 Iunie 2021 08:20
Anticipate | Decizia Curții de Apel – în dezbateri între deputați și experți

Curajoasă și în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Astfel califică unii experți în drept constituțional decizia Curții de Apel privind necesitatea deschiderii a cel puțin 190 de secții de vot pentru diaspora la alegerile din iulie. În același timp, deputații Platfomei DA își arogă victoria și spun că aceasta nu ar fi fost posibilă fără concursul juriștilor formațiunii. De cealaltă parte, deputații PSRM spun că rămâne la discreția Comisiei Electorale Centrale să decidă numărul exact al secțiilor de vot destinate diasporei, notează IPN.

Reprezentanții PSRM au adoptat o atitudine neutră în raport cu decizia Curții de Apel Chișinău. Potrivit lor, mingea este acum pe terenul Comisiei Electorale Centrale, care trebuie să stabilească numărul secțiilor, în funcție de numărul persoanelor înregistrate în prealabil pe site-ul instituției.

„Noi susținem că trebuie să fie numărul necesar de secții, astfel încât cetățenii să poată vota. Atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în străinătate. Atât timp cât avem și experiența alegerilor precedente, avem un număr de cetățeni care s-au înregistrat că vor să voteze în anumite state, organele competente trebuie să decidă numărul de secții, este prerogativa CEC-ului”, a spus deputatul PSRM Adrian Lebedinschi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

În același timp, experții în drept constituțional spun că, potrivit legii, deja a fost încălcat termenul limită când trebuia decis numărul oficial al secțiilor de vot.

„Potrivit legii, secțiile de votare se deschid atât în Republica Moldova cât și în străinătate nu mai târziu de 35 de zile. Dar asta e valabil pentru o situație ordinară, pot fi și excepții. Secțiile din străinătate lucrează doar o zi, în ziua alegerilor, de aceea, argumentul că a existat o contestare la Curtea de Apel Chișinău, care n-a fost prevăzută de CEC și Codul Electoral, ar putea fi luat în considerare. Această decizie a Curții de Apel nu e definitivă”, a spus expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț.

În același timp, reprezentanții Platformei DA spun că meritul anulării deciziei CEC le aparține, întrucât formațiunea a fost cea care a insistat pe recuzarea unor judecători ai completului de judecată.

„Păcat că acum foarte mulți indivizi se folosesc de munca Platformei DA, pentru a-și aroga anumite merite. Noi am ridicat excepția de neconstituționalitate și în privința secțiilor din regiunea transnistreană, și acum victoria e tot a noastră, dacă nu era contestarea unor judecători de acolo, nu se știe dacă aveam această hotărâre” a spus deputatul Platformei DA Vasile Năstase.

Ieri, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să deschisă nu mai puțin de 190 secții de vot la alegerile din 11 iulie pentru cetățenii Republicii Moldova stabiliți în străinătate. CEC-ul poate contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău